Ponta pleacă la Bratislava, pentru o nouă reuniune a premierilor din mai multe state UE

Premierul Victor Ponta se va afla joi şi vineri la Bratislava, unde va participa la o nouă reuniune a prim-miniştrilor din statele UE membre ale grupului "Prietenii coeziunii", la care se va discuta, în prezenţa preşedinţilor Comisiei Europene şi Parlamentului European, despre fondurile comunitare.
Romania TV
03 oct. 2012, 18:03
Ponta pleacă la Bratislava, pentru o nouă reuniune a premierilor din mai multe state UE

La reuniune vor mai participa premieri din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania şi Ungaria, precum şi reprezentanţi ai Ciprului, Greciei, şi Lituaniei.

„Întâlnirea la nivel înalt urmăreşte promovarea intereselor comune ale grupului Prietenii Coeziunii, în special în ceea ce priveşte menţinerea unei finanţări adecvate a politicii de coeziune. Reuniunea va reprezenta un moment important în cadrul etapei de finalizare a negocierilor, la nivelul Uniunii Europene, privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020. Relevanţa politicii de coeziune pentru noile state membre ale UE rezidă în obiectivul acesteia de a reduce diferenţele de dezvoltare ale diferitelor regiuni, de a consolida coeziunea economică şi socială, bazându-se în principal pe solidaritate financiară, respectiv redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, conferinţa are în vedere adoptarea unei Declaraţii comune privind susţinerea politicii de coeziune cu accent pe rolul acesteia în stimularea creşterii economice, a investiţiilor şi crearea de locuri de muncă, într-un context european dificil, marcat de austeritate bugetară şi criză.

O reuniune similară a fost organizată la Bucureşti în luna iunie, când de asemenea a fost semnată o Declaraţie comună în care s-a insistat pentru menţinerea unui „nivel corespunzător” al finanţării, în scopul creşterii economice şi creării locurilor de muncă.

La acel moment, liderii europeni au pregătit astfel un demers comun în perspectiva discuţiilor de la Consiliul European de vară, unde a fost analizat cadrul financiar multianual al UE.

România este una dintre susţinătoarele politicii de coeziune, care vizează menţinerea politicilor prin care se alocă fonduri statelor mai puţin dezvoltate, pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare al mediei UE.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Aceasta este băutura care încetinește îmbătrânirea. Mihaela Bilic o recomandă: “Ajută și la slăbit”
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Gripa are noi forme periculoase. Ce persoane sunt cel mai expuse
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante