Solicitarea a fost transmisă celor doi miniştri la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului. „Vă rog să transmiteţi şi poliţiştilor, şi medicilor să îşi facă datoria, pentru că au sprijinul Guvernului în a-şi face datoria”, a spus Ponta.
El a precizat că doreşte ca mesajul să fie transmis oficial, având în vedere „atacurile” la care aceştia au fost supuşi în ultimele ore.
Medicul Şerban Brădişteanu a foat audiat marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), într-un dosar pentru favorizarea fostului premier Adrian Năstase.
Totodată, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a fost convocat pentru audiere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în cazul neexcutării mandatului de încarcerare a lui Adrian Năstase, care a încercat să se sinucidă când poliţiştii au vrut să-l ridice de la domiciliu, precum şi medicul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, unde deputatul PSD a fost operat.
Marţi, Victor Ponta a spus că nu ia în calcul remanierea lui Ioan Rus din fruntea Ministerului de Interne, ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva unor poliţişti acuzaţi că au obstrucţionat punerea în executare a mandatului de reţinere a lui Adrian Năstase. Premierul a evitat să comenteze acţiunile de marţi ale DNA, dar a spus că, din câte ştie el, medicii şi-au făcut datoria în cazul lui Năstase
Întrebat dacă se gândeşte la înlocuirea lui Rus de la MAI, Ponta a răspuns sec: „Nu”.
Primul-ministru s-a ferit să discute despre începerea urmării penale împotriva lui Şerban Brădişteanu şi a trei poliţişti, acuzaţi de către DNA de favorizarea infractorului.
„Nu am voie şi nu am să discut niciodată cazuri aflate în justiţie. Ministerul de Interne şi medicii, din câte ştiu eu, şi-au făcut datoria. Altceva nu ştiu şi nu eu discut despre ce face justiţia. Mi se pare normal ca fiecare să-şi facă datoria şi să aplice legile”, a mai spus Victor Ponta.