Ponta: Prioritatea PSD este revizuirea Constituţiei, a PNL este schimbarea legii electorale

Premierul Victor Ponta a declarat joi că proiectul de revizuire a Constituției este o prioritate pentru PSD, iar pentru PNL este schimbarea sistemului electoral, transmite Agerpres.
Romania TV
26 feb. 2015, 16:01
Ponta: Prioritatea PSD este revizuirea Constituţiei, a PNL este schimbarea legii electorale

„PNL avea președinția Comisiei de revizuire a Constituției, domnul Antonescu a renunțat la această poziție (n.r.—de președinte al comisiei) și pentru PSD, dintre cele două, sigur, noi am fi vrut să le conducem pe amândouă, dar nu era bine, noi credem în împărțirea puterii, nu să luăm toată puterea noi și atunci chiar dacă aveam majoritate am zis că așa e de bun simț, așa a vrut poporul și anul trecut să împărțim puterea și atunci PNL preia o comisie, noi preluăm o comisie. Pentru noi, proiectul de revizuire a Constituției, proiectul USL de revizuire a Constituției este, între cele două, pe primul loc ca și prioritate, iar pentru PNL schimbarea sistemului electoral„, a spus Ponta la Palatul Parlamentului întrebat de ce a renunțat PSD la președinția Comisiei parlamentare pentru modificarea legilor electorale.

El a adăugat că în cadrul coaliției se va decide numele președintelui Comisiei pentru revizuirea Constituției.

Înțeleg că la Comisia pentru modificare legilor electorale va fi președinte domnul Voicu (n.r.-Mihai Voicu) care a fost și în 2008 când s-a făcut legea actuală, deci e cel mai în măsură să modifice legea actuală, dânșii și-au dorit această comisie. E mai puțin important cine e președinte, important este că în ambele comisii și apoi mai departe deciziile trebuie luate printr-un tip de consens, nu doar acel două treimi regulamentare. Realmente nu vreau să facem o lege electorală a PSD și nici să facem o lege electorală a PNL, să facem o lege pentru ceea ce urmează în anii care vin”, a menționat premierul după ce a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România de la Palatul Parlamentului.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunţat că, în luna martie, se va retrage de la şefia Comisiei parlamentare de cod electoral, în condițiile în care PSD va prelua președinția Comisiei speciale pentru revizuirea Constituției.

„Este o decizie pe care au luat-o cele două grupuri politice. Începând cu 15 martie, noi preluăm președinția Comisiei pentru revizuirea Constituției și colegii de la PNL vor prelua această președinție de comisie”, a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea s-a declarat mulţumit de bilanţul Comisiei de cod electoral după mandatul său. „Cred că mi-am făcut datoria. Nu știu dacă rămân vicepreședinte, dar nu pot să fiu și președintele Camerei și vicepreședintele unei comisii speciale. (…) Până la urmă este important ce rămâne, nu ce funcție ai în Parlament. Decizia este a mea personală și este strict legată de îndeplinirea mandatului pe care l-am avut”, a completat Zgonea.

Surse politice susţin că este posibil ca Valeriu Zgonea să preia după 15 martie conducerea Comisiei pentru reviuuirea Constituţiei.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii! Anunț minunat despre ieșirea din închisoare
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore