Victor Ponta a răspuns, la întrebarea jurnaliştilor despre disputele din PSD, că datoria sa este de a prezenta Parlamentului săptămâna viitoare bugetul.
‘‘Eu simt că am o datorie faţă de toţi cetăţeni României. Să prezint săptămâna viitoare în faţa Parlamentului în primul rând ce ce întâmplă cu salariile, pensiile, investiţiile, funcţionarea instituţiilor statului, deci bugetul României. Aceasta cred că este obligaţia mea faţă de cetăţenii României şi, de asemenea, de a prezenta acţiunile prioritate ale Guvernului şi ale coaliţiei pentru perioada 2015-2016”, a spus Victor Ponta, înaintea şedinţei coaliţiei de guvernare.
DISPUTE în PSD. Liviu Dragnea îi dă replica lui Marian Oprişan
Premierul a precizat că luni va cere un vot Parlamentului pentru noua structură guvernamentală.
”Pregătim proiectele de acţiuni guvernamentale pentru care vom cere un nou vot Parlamentului, pentru noua structură, luni. Azi este important un singur lucru – care sunt acţiunile prioritate pe care dorim să le promovăm în 2015-2016 la nivel guvernamental şi la nivel parlamentar. Asta cred că este de interes public şi astăzi trebuie să stabilim în coaliţia de guvernare, împreună cu colegii mei de la UNPR, PC, PLR, pentru ce şi care sunt priorităţile noastre de guvernare şi parlamentare 2015-2016”, a precizat Ponta.
Întrebat dacă în cadrul coaliţiei se va discuta şi despre împărţirea ministerelor, premierul a replicat: ”Azi nu”.