„Este foarte clar în acest moment că, după 14 ani de proiecte, de promisiuni, acestea au eşuat (…) Nu se mai poate să nu se întâmple nimic. Trebuie luată o decizie foarte clară. Există tot sprijinul să se adopte clar o decizie”, a declarat Ponta, referindu-se la problema câinilor fără stăpân.
Premierul a spus că exista şi până acum legislaţie, dar nu se aplica.
Victor Ponta a mai declarat că nu crede că problema se va rezolva „într-o zi sau într-o lună”.
Premierul a susţinut că săptămâna viitoare Parlamentul trebuie să ia decizia.
El a evitat să răspundă clar întrebărilor jurnaliştilor dacă se pronunţă pentru eutanasierea câinilor fără stăpân.
„Dacă vorbim de viaţa unui om şi viaţa câinilor, evident că trebuie să protejăm viaţa oamenilor”, a spus însă premierul.