Ponta şi miniştrii Dragnea, Oprea, Duşa merg vineri în judeţele afectate de ninsoare

Premierul Victor Ponta a anunţat că atât el, cât şi miniştrii cu atribuţii vor merge, vineri, în judeţele mai grav afectate de ninsoarea din ultimele zile, potrivit Mediafax. Aceştia vor merge în aceste judeţe pentru a verifica la faţa locului dacă toate problemele au fost rezolvate.
Romania TV
30 ian. 2014, 19:30
Ponta şi miniştrii Dragnea, Oprea, Duşa merg vineri în judeţele afectate de ninsoare

„Mâine, fiecare dintre miniştri, Dragnea, Oprea, Duşa şi alţi colegi, vor merge în unul dintre judeţele mai grav afectate, pentru a verifica la faţa locului dacă toate lucrurile sunt în regulă. O să merg şi eu, de altfel (…) Fiecare ministru merge într-un judeţ, iar eu s-ar putea să merg în mai multe”, a spus Ponta.

Ninsoarea din zilele următoare, până duminică seara, va fi în cantităţi nesemnificative care nu impun nici măcar emiterea unui cod galben, dar temperaturile vor scădea foarte mult şi vor ajunge la minus 15-17 grade Celsius la Bucureşti, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu.

El a arătat că, sâmbătă şi duminică, intensitatea vântului va fi de 45-50 kilometri/oră, începând din sud-vestul ţării spre sud.

Temperatura pe timpul nopţii va scădea în perioada imediată până la minus 15-17 grade, după care va creşte până la minus 10 grade până pe 4 februarie, dată după care va scădea din nou spre minus 15-20 grade timp de 3-4 zile.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cât de scumpă este viața în Anglia, potrivit unei românce stabilite în Londra. Suma cheltuită de o familie pe mâncare, într-o lună
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Programul Rabla 2025, oprit de autorităţi. Motivul pentru care românii nu mai primesc tichete pentru maşini noi
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Un martie cum nici n-am visat. Uitați toate prognozele de până acum
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Vicepreședintele american J. D. Vance susține interesul economic în Ucraina ca mijloc de securitate
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Anunț privind candidatura lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă