Întrebat de Mediafax dacă îşi menţine decizia de a modifica Legea achiziţiilor publice pentru a reintroduce obligativitatea ca toate regiile autonome şi companiile de stat să atribuie contracte prin licitaţii publice, variantă avansată săptămâna trecută în faţa presei, premierul a răspuns că va analiza situaţia, dar a amintit că modificările au fost promulgate de preşedinte.
„O să fac o analiză, pentru că, din moment ce a promulgat-o (Legea-n.r.), înseamnă că e bună, nu ?”, a spus Ponta.
În urmă cu o săptămână, agenţia Mediafax a anunţat că pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an, iar anumite regii autonome şi companii naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii în baza OU 34/3006 privind achiziţiile publice.
Modificările au fost aprobate în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorităților naționale la ordonanţa aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut, şi au fost sprijinite de conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, din subordinea Guvernului.
Joi, premierul Ponta a susţinut, în faţa presei, că Guvernul nu a fost de acord cu exceptarea unor companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor şi că ar putea „reinterveni” cu un act normativ de modificare a deciziei.
El a mai susţinut că nu este convins că soluţia adoptată de Parlament este cea mai bună.