‘Ieri Senatul a aprobat încă o dată reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. O să vă rog, doamna ministru Petrescu, să mergeţi şi în Camera Deputaţilor să susţineţi şi necesitatea acestei reduceri a contribuţiilor de asigurări sociale pentru a ajuta la crearea de locuri de muncă şi la fiscalizarea celor care lucrează în acest moment la negru. Mă bucur că am reuşit cu majoritatea actuală să trecem această lege. Sunt convins că o trecem şi la Camera Deputaţilor, indiferent de opoziţia oricui faţă de acest lucru, pentru că este necesar şi putem să facem şi să aplicăm această reducere fiscală’, a declarat Ponta în cadrul şedinţei de guvern de marţi.
Senatul a adoptat luni, în forma trimisă iniţial spre promulgare, proiectul de lege privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, respingând astfel cererea de reexaminare a proiectului formulată în luna iulie de preşedintele României.
Proiectul a întrunit 96 voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri.
După votul din Senat, şi Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe cu privire la acest subiect.
Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru a analiza cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de şeful statului.