Ponta: Vânzarea Oltchim nu se încheie mai repede de două-trei luni. PCC a avut un joc obstrucţionist

Privatizarea combinatului Oltchim (OLT) nu va putea fi încheiată mai devreme de două-trei luni, dacă vineri va fi selectat un câştigător, a declarat premierul Ponta, arătând că unitatea necesită fonduri substanţiale şi că acţionarul minoritar PCC are de câţiva ani un joc "destul de obstrucţionist".
Romania TV
18 sept. 2012, 20:49
Ponta: Vânzarea Oltchim nu se încheie mai repede de două-trei luni. PCC a avut un joc obstrucţionist

„Dacă avem un câştigător clar vineri, mai repede de două-trei luni nu se poate încheia contractul”, a spus Ponta, întrebat la postul B1 TV cât va dura procesul de privatizare.

El a precizat însă că nu va fi semnat niciun contract de privatizare a Oltchim decât dacă firma câştigătoare îşi va asuma, prin contract, menţinerea obiectului de activitate şi păstrarea locurilor de muncă în cadrul combinatului.

Premierul a mai adăugat că speră ca săptămâna viitoare să fie plătite salariile muncitorilor pentru luna august şi a arătat că, în momentul în care va exista un câştigător, vor fi bănci dispuse să acorde un credit de 20 milioane euro pentru repornirea activităţii.

El a susţinut totodată că acţiunea lui Dan Diaconescu ar putea să pună Oltchim „pe butuci”, argumentând că dacă procedura de privatizare va fi suspendată luni, când a fost stabilit termenul de judecare a acţiunii acestuia, combinatul „va muri” în lipsa fondurilor necesare.

Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anunţat, luni, şeful OPSPI, Remus Vulpescu, precizând până pe data de 22 septembrie trebuie informaţi reprezentanţii FMI cu privire la începerea negocierilor cu investitorii.

Decizia preşedintelui OPSPI privind amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim ţine cont de trei acţiuni în instanţă depuse de preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus în ultimele zile trei acţiuni în anulare, una împotriva unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor Oltchim, celelalte vizând suspendarea şi anularea procedurii de privatizare şi a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.

Şeful OPSPI a mai anunţat că societăţi care reprezintă Gazprom au solicitat amânarea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim pentru a analiza impactul litigiilor apărute în ultimele zile privind combinatul chimic.

Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, a cerut, săptămâna trecută, în instanţă, anularea hotărârii AGA de la Oltchim prin care s-a aprobat metoda de privatizare, care presupune şi preluarea unor datorii de 1,8 miliarde lei către AVAS.

În dimineaţa zilei de luni, Diaconescu a mai depus la Tribunalul Bucureşti două cereri, care privesc anularea privatizării Oltchim şi suspendarea tuturor măsurilor de privatizare până la soluţionarea cererii de anulare a deciziei AGA.

Până la termenul limită, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu şi omul de afaceri Ştefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex şi Aisa Invest din Cluj.

Începerea negoicierilor cu investitorii care au depus oferte la Oltchim reprezintă precondiţie pentru aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Boardul director pentru discutarea evaluării acordului cu România este programat pentru a doua parte a acestei luni. Şeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a anunţat în august că evaluarea nu va fi aprobată de consiliul director dacă vreuna dintre cele patru precondiţii nu este îndeplinită.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Veste neplăcută pentru șoferi. Tronsonul de autostradă mult așteptat ar putea să nu fie gata până la finalul anului. Termenul este “extrem de greu de respectat”
Capital.ro
Schimbare pentru posesorii de buletin și permis de conducere. Se aplică începând cu 20 martie
Playtech.ro
Peştele românesc atestat la nivel european. Are mai puţină grăsime şi este crescut 3 ani la temperaturi scăzute
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxa care îți schimbă viața: Cât te costă să alegi un alt nume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Mașinile din România care sunt refuzate la ITP. Anunțul oficial venit de la RAR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Reguli privind dosarul de pensie. Informații importante pentru pensionari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Al doilea drum de mare viteză din Oltenia, în impas! Mai sunt fonduri pentru tot traseul Craiova – Târgu Jiu?