Ponta vrea o discuţie cu firmele petroliere privind suprataxarea: Nu pot doar unii să plătească

Premierul Victor Ponta a declarat că intenţionează să aibă o discuţie cu producătorii de produse petroliere privind suprataxarea veniturilor excepţionale, spunând că nu îi plac deciziile impuse cu forţa, dar că este o perioadă specială în care toţi trebuie să participe la "efortul ţării".
Romania TV
16 mai 2012, 17:57
Ponta vrea o discuţie cu firmele petroliere privind suprataxarea: Nu pot doar unii să plătească

„Am discutat şi cu cei de la FMI şi cu Comisia Europeană. O să vreau să avem o discuţie cu producătorii din România. pentru că nu-mi plac deciziile guvernamentale luate şi impuse cu forţa, dar eu m-am informat în celelalte tări din zonă, a existat o discuţie şi un acord între guvern şi producătorii de produse petroliere, la noi, din păcate, celelalte guverne nu au avut timp de aşa ceva sau nu au vrut. Eu o să-mi fac timp şi vreau să discut cu producătorii, pentru că este o perioadă specială în care toată lumea trebuie să participe la efortul ţării. Pănă la urmă, nu pot doar unii să platească şi alţii nu”, a spus Ponta.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat miercuri că Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013.

„Legea nu se va aplica în 2012, ci din 2013”, a afirmat Chiţoiu.

Chiţoiu a mai spus că redevenţele pentru resursele naturale vor fi aduse la nivelul european.

În 7 mai el spunea că Guvernul ar putea introduce un impozit pe veniturile excepţionale ale companiilor din domeniu şi că redevenţele la petrol şi gaze sunt prea mici.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de un miliard de lei (225 milioane de euro).

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.

Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Cel mai mare cutremur din istoria României. A durat 2 minute și 30 de secunde, mai multe orașe au fost distruse aproape complet
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre