Ponta vrea o nouă discuţie cu Băsescu privind reprezentarea la reuniunea CE

Premierul Victor Ponta a declarat că va încerca să discute cu preşedintele Traian Băsescu despre nivelul nivelul de reprezentare a României la următoarea reuniune CE, din noiembrie, problemă pe care o consideră una foarte delicată, şi arată că relaţia sa cu şeful statului este în continuare glacială.
Romania TV
14 oct. 2012, 07:30
Ponta vrea o nouă discuţie cu Băsescu privind reprezentarea la reuniunea CE

Premierul Victor Ponta a amintit, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, că la Consiliul European de la sfârşitul lunii noiembrie va fi negociată alocarea pe care România o va primi în următorul exerciţiu financiar. Întrebat cine negociază, premierul a răspuns că aici este o problemă foarte delicată, scrie MEDIAFAX.

„Asta pentru că a negociat şi negociază Guvernul, însă este posibil să se ducă preşedintele să vorbească şi atunci o să fie… Aşa se face în toate ţările Uniunii Europene, toată negocierea se face la nivel de guvern. Din cauza conflictului constituţional între preşedinte şi guvern, Curtea Constituţională a decis că e preşedintele şi atunci sigur că eu voi încerca cu preşedintele Băsescu să găsim o soluţie ca România să fie reprezentată corect”, a spus Ponta.

Citeşte şi: Cum motivează CCR decizia ca Băsescu să reprezinte România la Consiliul European

Premierul a amintit că, la momentul învestirii sale la conducerea Guvernului, preşedintele i-a transmis, într-o discuţie personală, că doreşte să participe în continuare la reuniunile Consiliului European, dar că el i-a explicat că acest lucru depinde de obiectul reuniunii.

El a arătat că nu a avut încă o discuţie cu şeful statului pe tema viitorului exerciţiu bugetar UE, deoarece preşedintele nu are nici în „fişa postului” şi nici un aparat tehnic care să discute pe această temă, şi că ultima discuţie cu preşedintele a avut-o la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, între el şi Băsescu menţinându-se o relaţie glacială.

Întrebat dacă faptul că preşedintele Traian Băsescu nu mai iese atât de des în spaţiul public este un lucru bun sau rău pentru el, Ponta a afirmat că acesta este un lucru bun şi că dacă preşedintele s-ar fi comportat la fel şi în luna iulie în mod sigur nu ar mai fi existat o suspendare.

„Din păcate, însă, sunt decizii, domnia sa ne-a retrimis legi sau…eu prefer să văd un preşedinte care îşi înţelege rolul în societate, nu de vătaf şi şef al Guvernului, al Parlamentului şi al justiţiei. Nu ştiu cât îl va ţine pe domnul Băsescu această atitudine constructivă”, a adăugat premierul.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Țara care a început să colecteze păianjeni veninoși. Localnicii sunt rugați să prindă insectele în borcane și să le predea punctelor de donații
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Cum ai spor în Săptămâna Albă. Reguli de care trebuie să ții cont
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Propunere Controversată: Peter Navarro Sugerează Excluderea Canadei din Grupul Five Eyes
MediaFlux
SE INCHEIE RĂZBOIUL. Ucraina a acceptat acordul cu SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării