Ponta: Vulpescu s-a lăsat atras într-un circ. Nu se va mai ocupa de privatizări la OPSPI

Remus Vulpescu nu se va mai ocupa de privatizări la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat premierul Victor Ponta, arătând că îi reproşează acestuia faptul că s-a lăsat atras în farsa şi circul organizate de Dan Diaconescu la privatizarea Oltchim.
Romania TV
01 oct. 2012, 18:52
Ponta: Vulpescu s-a lăsat atras într-un circ. Nu se va mai ocupa de privatizări la OPSPI

„Pot să-i găsesc lui Vulpescu circumstanţe atenuante, şi anume că este foarte greu să nu te laşi atras într-un astfel de circ, este înşelăciune de mare calibru. Vulpescu nu se va mai ocupa însă de privatizări la OPSPI”, a spus Ponta, la Antena 3.

Ministrul Economiei, în subordinea căruia funcţionează Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, a declarat că, din punctul său de vedere, şeful Oficiului, Remus Vulpescu, trebuie schimbat de la conducerea instituţiei, la momentul încheierii privatizării Oltchim.

Declaraţia a fost susţinut la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta şi în care şi şeful Guvernului a sugerat că şeful OPSPI va fi demis din funcţie. „Din punctul meu de vedere, domnul Vulpescu trebuie schimbat din funcţie, dar acest lucru va fi făcut în momentul încheierii procesului de privatizare la Oltchim”, a spus ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

El a arătat că procesul de privatizare va fi formal încheiat în 1-2 zile.

Ministrul a adăugat că a afirmat anterior că este pregătit să îşi depună mandatul în cazul unui eşec al privatizării, dar aceasta doar dacă vina i se datorează şi a precizat că nici premierul Ponta şi nici el personal nu consideră că a greşit.

„Premierul nu consideră că eu, ministrul Economiei, am greşit. După cum aţi observat, răspunderea revine comisiei de licitaţie, preşedintelui comisiei de licitaţie şi respectiv OPSPI„, a spus Chiţoiu.

Întrebat de jurnalişti dacă i se pare normal ca şeful OPSPI să asculte muzică la negocieri, Chiţoiu a afirmat că acesta nu a ascultat muzică în timpul negocierilor, dar că după ce s-au încheiat negocierile, după ce participanţii la licitaţie au plecat, a pus o muzică de fond.

Săptămâna trecută, premierul Ponta i-a spus ministrului Economiei, în faţa jurnaliştilor, că şeful OPSPI va trebui să vorbească mai puţin şi să explice mai clar datele legate de procesul de privatizare la Oltchim, în caz contrar urmând să fie instalată o nouă conducere la OPSPI.

„Domnul Vulpescu să facă bine să explice foarte clar, să vorbească mai puţin şi să explice mai mult. Dacă poate, dacă nu, găsim un alt şef la OPSPI care poate să explice mai clar”, i-a spus Ponta ministrului Economiei.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Culisele rupturii Claudiu Târziu – George Simion și demisiei din AUR: ”Sondajele publice nu au cifre reale! Lui Simion îi este teamă că nu intră în turul 2!”
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cod Alb. Traficul, afectat de viscol. Alertă ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru șoferii pensionari. Ce trebuie să aibă în mașină cei care au peste 65 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda