Populaţia României, în SCĂDERE, în luna noiembrie 2014

Sporul natural al României a fost negativ în luna noiembrie, de 6.200 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna octombrie (4166 persoane), potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică.
Iulian Tudor
12 ian. 2015, 08:48
Populaţia României, în SCĂDERE, în luna noiembrie 2014

Potrivit sursei citate, în penultima lună din anul anterior, s-a înregistrat nașterea a 14.897 copii, cu 2.818 mai puțini decât în luna octombrie 2014. În același timp, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna noiembrie a fost de 21.097, cu 784 mai puține decât în luna anterioară.

În luna analizată, sporul natural a fost negativ, respectiv de 6.200 de persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii), la fel ca în luna octombrie (4.166 persoane), iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie a fost de 114, în scădere cu 33 față de luna octombrie (147 decedați sub un an).

În ceea ce privește datele de nupțialitate și divorțialitate, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în luna noiembrie a anului trecut, 6.535 de căsătorii, cu 4.917 mai puține decât în luna octombrie. De asemenea, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.345, cu 304 mai multe decât în luna octombrie.

Datele comparative ale INS între noiembrie 2014 și noiembrie 2013 arată că numărul născuților-vii a fost mai mic cu 1.105 în noiembrie 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 827 mai mare față de luna noiembrie 2013.

Sporul natural a fost negativ, de 6.200 persoane, trend confirmat și în luna noiembrie 2013, când sporul a fost mai mic cu 4.268 persoane. Numărul copiilor cu vârsta sub 1 an care au decedat a fost cu 17 mai mic decât în luna noiembrie 2013.

Conform INS, numărul căsătoriilor a fost cu 667 mai mare în penultima lună din 2014, comparativ cu același interval din 2013, în timp ce prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 79 mai puține divorțuri.

Datele privind fenomenele demografice s-au obținut prin prelucrarea informațiilor cuprinse în buletinele statistice de născuți-vii, decese, căsătorii și divorțuri întocmite de primăriile municipale, orășenești și comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă. Cifrele pentru anul 2013 sunt definitive, iar pentru anul 2014 sunt provizorii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație