Popularitatea lui Putin scade în Rusia după anunțul mobilizării. Sondajele arată că această decizie a lovit încrederea rușilor în președintele rus

Vladimir Putin a scăzut în ochii cetățenilor ruși după ce acesta a anunțat mobilizarea în toată țara. Conform unui sondaj, președintele este, în ciuda acestei scăderi, mai popular decât înainte de război.
Bianca Bocioacă
30 sept. 2022, 09:20
Popularitatea lui Putin scade în Rusia după anunțul mobilizării. Sondajele arată că această decizie a lovit încrederea rușilor în președintele rus

Imaginile cu rușii care părăsesc teritoriul Federației Ruse după anunțul mobilizării parțiale s-au înmulțit. Peste 300.000 de rezerviști au fost chemați să lupte în război. Imaginile i-au făcut pe cetățeni să își piardă încrederea în Putin, care anterior promitea că nu va implica poulația în „operațiunea militară specială” din Ucraina, așa cum o numea Kremlinul.

În luna august, 24% din populația Rusiei considera că țara merge în direcția greșită, iar în prezent procentul a crescut la 27%.

Conform unui sondaj al Institutului Levada Center, recunoscut internațional ca institut independent, popularitatea lui Vladimir Putin este, pentru prima dată de la începutul războiului, în scădere. Nivelul de încredere al rușilor în acțiunile președintelui s-a diminuat cu șase puncte, de la 83% în august la 77% la sfârșitul lunii septembrie.

Sondajul a fost realizat în perioada 22-28 septembrie, în 137 de orașe din Rusia, pe 1600 de persoane, conform Mediafax.

Este cea mai mare scădere pentru președinte   de la o reformă nepopulară în privința pensiilor din 2018, care scăzuse cu 12 puncte popularitatea președintelui.

Citește și: Vladimir Putin a găsit soluția. Cum vrea să oprească rușii care încearcă să fugă de război

Putin, mai popular decât înainte de război

În ciuda acestei scăderi, Vladimir Putin este mai poular acum decât înainte de război. Războiul din Ucraina i-a adus conducătorului, până în prezent, o creștere a cotei de popularitate între martie și august 2022, cu 83% opinii favorabile.

Acest efect a putut fi observat încă din timpul anexării Crimeei din martie 2014, cu o rată de aprobare care a crescut de la 65% la 83% între lunile ianuarie și aprilie ale anului 2014.

Citește și: Rușii deja celebrează. Vladimir Putin pregătește o ceremonie fastuoasă, după referendumurile din teritoriile pierdute de către Volodimir Zelenski

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
Capital.ro
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
Playtech.ro
Incendiu la Spitalul Colentina din Capitală. 8 pacienți au fost evacuați de urgență
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, de URGENȚĂ la spital. A fost internat după ce simptomele S-AU AGRAVAT
Spynews
Închisoare pe viață pentru doi părinți care și-au lovit cu bestialitate copilul. Fetița în vârstă de 10 ani a murit din cauza loviturilor
Spynews
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare. Decizia de ultimă oră a instanței
Evz.ro
Mihai Morar, probleme grave de sănătate. A ajuns iarăși la spital
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Meteorologii anunță ninsori troienite începând de vineri! Un vortex polar pătrunde în România, iar temperaturile scad considerabil
Cancan.ro
Mihai Morar a ajuns pe mâna medicilor! Și el e pe perfuzii: „Am căzut, dar…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Papa Francisc, vizat de o tentativă de asasinat: "O tânără sinucigașă, cu bombe pe sub haine..."
substantial.ro
UDMR solicită portofoliile Dezvoltării și Mediului în negocierile pentru noua coaliție de guvernare
MediaFlux
Românii vor fi CONTROLAȚI la GRANIȚA cu BULGARIA! Se ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României