Naşterea cetăţeanului cu numărul 7 miliarde al Pămîntului, undeva în Rusia, a adus cu ea temerea că planeta nu va mai avea, în curând, resurse să ne suporte pe toţi. Însă un astfel de pericol este mai mic decât pare, scrie Der Spigel.
ONU a lăsat la latitudinea fiecărei tări modul în care să fie marcat momentul naşterii cetăţeanului cu numărul 7 miliarde al planetei. Ruşii au ales să puncteze evenimentul prezentând întregii lumi naşterea unui copil din Kaliningrad căruia i s-a oferit, în mod simbolic, certificatul care marchează recordul demografic planetar.
„Gestul nostru (…) a fost, mai degrabă, un semnal de alarmă pentru declinul demografic al Rusiei”, a declarat şeful biroului rus al Fondului ONU pentru Populaţie, Alexander Mordovin. Rusia, deşi are cel mai mare teritoriu dintre toate statele lumii, cuprinde, în interiorul graniţelor, mai puţin de 142 de milioane de cetăţeni (populaţia „micului” continent Europa depăşeşte 850 de milioane de persoane), cifră în scădere vertiginoasă faţă de cea înregistrată în urmă cu numai două decenii când Rusia număra aproape 147 de milioane de cetăţeni. Iar previziunile sunt şi mai grave pentru următorii 40 de ani, în care se estimează că ruşii vor mai rămâne aproximativ 100 de milioane.
Deşi mass media globală a marcat evenimentul „7 miliarde de pământeni” cu previziuni fireşti despre explozia demografică, citând chiar oficiali ONU care estimau „10 miliarde de pământeni” în mai puţin de un secol, experţii în demografie păstrează un ton calm. Wolfgang Lutz, şeful Institutul Internaţional pentru Analiza Sistemului Aplicat, spune că teama de explozie demografică este o fobie generată de tot ceea ce s-a învăţat până acum în şcoli, unde ideile principale ale istoriei, economiei sau geografiei au fost, adesea obsesiv, „lupta şi competiţia pentru resurse”.
Temerile mai sunt justificate, continuă Lutz şi de faptul că numărul persoanelor planetei va continua să crească în următoarele decenii. „Dar, subliniază specialistul, creşterea va continua cel mult 60-70 de ani (ceea ce la nivel istoric e puţin), după care va intra în declin. Va fi un moment istoric, nemaintâlnit de la Marea Ciumă din secolul 14 când, tehnic, rata mortalităţi o depăşea pe cea a natalităţii. Lutz mai spune că o persoană care, acum, are 30-40 de ani şi care a fost obişnuită toată viaţa cu o cultură a temerii faţă explozia natalităţii se va confrunta, spre sfârşitul vieţii, cu noile idei ale temerii globale de scădere a populaţiei.
Situaţia va trece, în esenţă, de la „cu ce ne vom hrăni cu toţii” la „cine munceşte pentru a ne hrăni cu toţii”, conchide Wolfgang Lutz.