Cei trei lideri au stabilit că toate părţile implicate în conflictul din sud-estul Ucrainei trebuie să respecte prevederile Acordului de Pace de la Minsk, în primul rând punctul privind încetarea focului, anunţă preşedinţia ucraineană într-un comunicat.
După aproape 17 ore de negocieri la Minsk pentru dezamorsarea conflictului din sud-estul Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin, omologii săi ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns, joi dimineaţă, la un acord care prevede încetarea focului începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 0.00 (0.00, ora României).