Cruz, purtând un halat de spital după ce a primit îngrijiri din cauza unor probleme de respiraţie, înalt de 1,7 metri şi de aproape 60 de kilograme, a fost reţinut neîncătuşat şi încarcerat.
Un fost coleg de clasă a crezut că aveau să facă alt exerciţiu miercuri după-amiaza, atunci când a răsunat alarma de incendiu, care-i obligă pe elevi să evacueze sălile de curs. În acel moment, potrivit poliţiei, Cruz – echipat cu o mască de gaze, grenade fumigene şi multiple încărcătoare cu muniţie – a deschis focul cu o puşcă semiatimată, a ucis 17 persoane şi a scos sute de elevi în stradă.
Acesta a fost cel mai sângeros atac armat la o şcoală de la cel de la şcoala elementară din Newtown, în Connecticut, în urmă cu peste cinci ani. Everytown For Gun Safety a înregistrat 290 de atacuri armate în America din 2013, iar acest atac este al 18-lea din acest an, potrivit news.ro.
Preşedintele Donald Trump s-a concentrat, în reacţia sa, asupra stării mentale a lui Cruz. „Atât de multe semne că atacatorul era tulburat mental, inclusiv exmatriculat din cauza unui comportament rău şi schimbător. Vecini şi colegi de clasă ştiau că era o mare problemă. Trebuie raportate întotdeauna asemenea lucruri autorităţilor, iar şi iar!”, a scris joi, pe Twitter, Trump.
Autorităţile nu au oferit imediat precizări despre Cruz sau referitor la mobilul acestuia, limitându-se să spună că a fost dat afară de la liceu, care are aproximativ 3.000 de elevi. Elevii care îl cunosc îl prezintă drept un adolescent instabil, al cărui comportament ciudat i-a determinat pe unii să pună capăt prieteniei dintre ei, potrivit news.ro.
Mama lui Cruz, Lynda Cruz, a murit de pneumonie pe 1 noiembrie, au anunţat prieteni şi familia, potrivit The Sun Sentinel. Cruz şi soţul ei, care a murit în urma unui atac de cord în urmă cu mai mulţi ani, l-au adoptat pe Nikolas şi pe fratele lui bilogic, Zachary, după ce cuplul s-a mutat din Long Island, la New York, în comitatul Broward. Băieţii au fost lăsaţi în grija familiei unui prieten după ce a murit mama lor, a declarat o membră a familiei lor, Barbara Kumbatovich din Long Island.
Nefericit acolo, Nikolas Cruz a cerut să se mute la familia unui prieten, în nord-vestul Broward. Familia a fost de acord, iar Cruz s-a mutat de Thanksgiving. Potrivit avocatului familiei, ei au ştiut că Cruz deţinea un AR-15, însă l-au pus să ţină puşca închisă într-un dulap. Însă el avea cheia.
Jim Lewis a declarat că familia este devastată şi că nu s-a aşteptat la aşa ceva. Ei cooperează cu autorităţile, a precizat avocatul, informează news.ro.
Victoria Olvera, o elevă în vârstă de 17 ani de la liceu, a declarat că Cruz a fost exmatriculat din şcoală anul trecut, deoarece s-a bătut cu noul prieten al fostei lui prietene. Ea a spus că el o abuza. ”Cred că toată lumea se gândea că, dacă avea s-o facă cineva, el avea să o facă, el avea să fie”, a declarat ea.
Cruz a fost reţinut fără să opună rezistenţă, la aproximativ o oră după atac, într-o zonă rezidenţială, la aproximativ 1,6 kilometri de liceu. El avea numeroase magazii de muniţie, au anunţat autorităţile.
”Este catastrofal. Într-adevăr, nu am cuvinte”, a declarat şeriful comitatului Broward Scott Israel.
Părinţi îngroziţi au dat fuga şa şcoală, unde au găsit o echipă SWAT, ambulanţe adunate în jurul uriaşului campus şi lucrători în domeniul urgenţelor care păreau să înregijească răniţi pe alei lăturalnice. Elevii s-au evacuat în şir indian, cu mâinile pe cap, în timp ce ofiţeri îi îndemnau să se grăbească, potrivit news.ro.
Auzind împuşcături puternice atunci când a tras atacatorul, mulţi elevi s-au ascuns sub bănci sau în dulapuri şi au baricadat uşi. ”Eram în colţ, departe de geam”, a declarat Max Charles, un elev care a declarat că a auzit cinci focuri. ”Profesorul a încuiat uşa şi a stins lumina. M-am gândit că aş putea să mor”.
În timp ce ieşea din clădire, a văzut patru elevi şi un profesor morţi. El a spus că s-a simţit uşurat când a ajuns la mama sa. ”Am fost fericit că eram în viaţă”, a declarat Max. ”Ea a plâns când m-a văzut”. Noah Parness, un elev în vârstă de 17 ani, a declarat că, împreună cu alţi elevi, ieşea încet afară, într-o zonă de exerciţii, când au început să audă pocnete. ”Am văzut un grup de profesori alergând pe scară, iar apoi toată lumea a rupt-o la fugă”, a declarat Parness. ”Eu am sărit un gard”, news.ro
Cele mai multe victime au fost în interior, iar altele au fost găsite împuşcate mortal afară, a declarat şeriful. Senatorul Bill Nelson a declarat pentru CNN că Cruz a scos arma ”pentru ca copiii să iasă din clase în hol”. ”Şi atunci a început carnagiul”, a spus Nelson, preciznd că a fost informat de FBI.
Scena aminteşte atacul de la Newtown, care a şocat un comitat împietrit de regularitatea atacurilor armate la şcoală. Asaltul de la 14 decembrie 2012 la Şcoala Elementară Sandy Hook s-a soldat cu 26 de morţi – 20 de copii şi şase membri ai personalului. Atacatorul, în vârstă de 20 de ani, care şi-a ucis de asemenea mama, în pat, s-a sinucis. Liceul rămâne închis restul săptămânii.