Portul armelor va fi permis în campusurile universitare publice din Texas

Portul armelor în campusurile universitare publice din statul american Texas a fost autorizat de luni, aceasta fiind ziua în care localnicii comemorau împlinirea a 50 de ani de la un masacru anterior într-o universitate texană, constată AFP.
Filip Stan
02 aug. 2016, 05:42
Portul armelor va fi permis în campusurile universitare publice din Texas

În virtutea noii legislații, fiecare universitate publică din acest stat din sudul SUA trebuie să permită portul disimulat al unei arme de foc, dar ea poate limita locurile în care aceasta se aplică.

Universitățile private nu sunt vizate de acest text.

Gregory Fenves, președintele Universității din Texas (UT), unde declanșarea unor împușcături a ucis 14 persoane în 1966, se așteaptă ca măsura să treacă aproape neobservată în campusul universitar din Austin, capitala statului.

„Campusul nostru este sigur”, a spus el. „Și cred că așa va și continua să fie”.

Opt state americane autorizează portul unei arme disimulate în campusurile universitare, printre care se află Oregon, Colorado și Wisconsin. Iar alte 18 îl interzic în mod categoric.

Trei profesori din UT Austin au contestat decizia în justiție afirmând că dreptul lor la libertatea cuvântului ar fi încălcată din cauza atmosferei de teamă creată de studenți înarmați, care ar afecta exprimarea ideilor.

Într-un editorial publicat recent în ziarul Dallas Morning News, o profesoară de la o universitate publică din Dallas își exprimă îngrijorarea. „Nu mi-e teamă de armele de foc. Mi-e teamă de această asociere: stresul examenelor parțiale, maladia mentală nediagnosticată și posibilitatea de a fi înarmat în incinta unei universități”, scrie Seema Yasmin.

Apărătorii legii afirmă că această aprobare asigură o securitate mai bună a studenților și profesorilor, argumentând că un trăgător ar putea fi oprit mai rapid de membri ai publicului înarmați.

Această nouă lege a intrat în vigoare chiar în ziua inaugurării în campusul UT Austin a unei sculpturi în bronz pentru comemorarea victimelor din 1966.

Charles Whitman, fost lunetist al armatei, a ucis atunci 14 persoane în campus, dar este responsabil de moartea a 17 persoane în total. El a fost împușcat după ce trăsese focuri de armă peste 90 de minute.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
O problemă care macină România. Este din ce în ce mai grav
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. A primit verdictul care-l poate face președintele României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
Trei persoane au murit în urma prăbușirii unui elicopter în Italia
MediaFlux
HAGI, URMĂRIT în trafic de POLIȚIȘTI. A fost UIMIT de SANCȚIUNEA primită când a fost OPRIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol