Porturile de la Marea Neagră sunt închise din cauza vântului puternic VIDEO

Toate porturile din Constanţa sunt închise din cauza vântului puternic, iar pe mare, valurile ating chiar 12 metri înălţime. În plus, mai multe localităţi din judeţul Constanţa au rămas fără curent electric.
Romania TV
20 dec. 2012, 10:17
Porturile de la Marea Neagră sunt închise din cauza vântului puternic VIDEO

Toate porturile de la Marea Neagră erau închise joi dimineaţă, după mai bine de 36 de ore de când s-a luat decizia de a sista manevrele navelor din cauza vântului puternic.

Potrivit autorităţilor portuare, operaţiunile au fost sistate în cursul nopţii de marţi spre miercuri, pe rând, în porturile Midia, Mangalia, Constanţa Sud, atât maritim cât şi fluvial, şi Constanţa Nord. În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi trebuie să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.

Tot din cauza vântului puternic a fost restricţionat şi traficul pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către Portul Constanţa Sud – fluvial.

În judeţul Constanţa nu sunt drumuri închise.

Centrul Infotrafic din Poliţia Română a informat, joi, că autorităţile bulgare au oprit intrarea tuturor vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei (PTF) Giurgiu şi Vama Veche, din cauza ninsorii şi a viscolului.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Când se dau pensiile în aprilie 2025. Aceștia sunt pensionarii care vor primi cu 400 de lei în plus
Capital.ro
S-a eliminat limita de viteză pe autostradă. Decizia națională care i-a bucurat pe șoferi: E ceva suprem
Playtech.ro
Trei candidaţi la prezidenţiale de care românii nu au auzit, dar care ar putea fi o surpriză la urne, în mai 2025
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Povestea sfâșietoare a românului care lucra în Anglia și a fost ucis de un britanic. Pedeapsa primită de asasin
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 50 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Luna în fază calmă și Mercur retrograd. Influența asupra fiecărei zodii
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Veste bună pentru pensionari! Pensiile pentru luna aprilie vor fi livrate la timp. Banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile înainte de Paște
Cancan.ro
Uluitor câți bani iau ispitele de la ”Insula Iubirii”! CANCAN.RO a intrat în culisele negocierilor de la Antena 1: le duce cu zăhărelul și…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost cel mai cunoscut nume al țării. Talentul lui a fost unic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Clienții Electrica, obligați să completeze un formular pentru plafonarea prețului la energie! Obligatoriu până la 1 aprilie 2025 pentru a beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nostradamus pentru Geția: trei catrene uluitoare despre destinul României