Poşta Română are un nou contract colectiv de muncă, valabil doi ani

Compania Naţională Poşta Română a anunţat vineri că are un nou contract colectiv de muncă, valabil pe o perioadă de doi ani. Compania precizează că documentul pune ”într-o lumină favorabilă capitolul privind salarizarea angajaţilor cu venituri mici şi medii din companie”, fără a preciza care sunt acestea.
Filip Stan
27 apr. 2018, 13:14
Poşta Română are un nou contract colectiv de muncă, valabil doi ani

„Cele două părţi semnatare, managementul Poştei Române şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România au finalizat, cu succes, negocierile privind documentul care stă la baza activităţii tuturor angajaţilor operatorului naţional de servicii poştale”, a anunţat compania.

Contractul anterior, valabil pe o perioada de zece ani, urmează să expire în data de 1 mai.

„În cadrul noului acord s-au păstrat drepturile salariale din contractul anterior, au fost introduse prevederi noi în beneficiul salariaţilor, precum şi prevederi care vor genera, în viitor, o reaşezare salarială a angajaţilor cu venituri mici şi medii, după analiza indicatorilor economico-financiari din primul semestru”, subliniază societatea de stat.

Costin Tudor, directorul general al Poştei Române, spune că obiectivul companiei este redresarea financiară şi creşterea cotei de piaţă.

„Poşta Română trece printr-o perioadă importantă a cărei ţintă este redresarea financiară şi creşterea cotei de piaţă, iar angajaţii au nevoie să-şi desfăşoare activitatea în baza unui astfel de document, care să le apere interesele şi să le asigure un mediu propice de lucru, dar şi oportunităţi de dezvoltare profesională”, a declarat Costin Tudor, directorul general al Poştei Române.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Ce înseamnă când visezi bani: Noroc sau pagubă
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
DOCUMENT. Verdictul oficial pentru Călin Georgescu. Anunțul BEC privind blocarea candidaturii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Indemnizaţie de bunic 2025. Ce sume oferă statul pentru a avea grijă de nepoţi. Ce vârstă trebuie să aibă beneficiarii
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT