Poşta Română va livra la domiciliu brăţara „Butonul Roşu”, menită să monitorizeze bătrânii care locuiesc singuri

Compania Naţională Poşta Română devine, începând de sâmbătă, partener în dezvoltarea, la nivel naţional, al sistemului de alertă Butonul Roşu, un serviciu complementar celui de urgenţă 112, destinat persoanelor singure, vârstnice, cu risc medical sau aflate în localităţi rurale sau izolate, din România.
Filip Stan
06 oct. 2022, 16:53
Poşta Română va livra la domiciliu brăţara

Potrivit unui comunicatal Poştei Române, prin folosirea unei brăţări, abonaţii Butonul Roşu pot primi asistenţă personalizată sau ajutor dedicat în situaţii de urgenţă medicală şi securitate personală.

„Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziţie Butonul Roşu, Teleasistenţă Group, au iniţiat colaborarea cu Poşta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul ţării, cât şi de o reţea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel naţional, a serviciilor de asistenţă Butonul Roşu.”, se menţionează în comunicat.

Astfel de servicii de asistenţă personală, ajutor de urgenţă, sănătate şi suport viaţă independentă sunt livrate, în comunitate, şi de alte companii poştale, cele mai avansate fiind cele livrate de Poşta Franceză.

„În baza parteneriatelor pe care persoanele juridice (autorităţi şi insituţii publice care oferă servicii de asistenţă socială comunitară persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical şi social) le vor încheia cu Poşta Română, factorii poştali se vor deplasa la domiciliile beneficiarilor, îi vor înrola în baza de date împreună cu istoricul medical şi factorii de risc, îi vor instrui şi le vor da în folosire brăţara împreună cu un telefon asociat acesteia, care va asigura monitorizarea şi asistenţa la distanţă.”, se mai spune în comunicat.

Citeşte şi: Vouchere alimente 2022, a treia tranşă. Se actualizează datele cu beneficiarii, mulţi români vor pierde ajutorul

Conform comunicatului, la o simplă apăsare pe butonul SOS, dispozitivul mobil este localizat GPS, beneficiarul este identificat, Dispeceratul Medical de Urgenţă primeşte accesul la datele medicale ale pacientului care sunt actualizate permanent şi se declanşează protocolul de urgenţă personalizat, precum şi informarea familiei, iar în cazul urgenţelor majore apelează 112.

În funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei semnalate, dispecerul va iniţia un protocol personalizat ce va indica acţiunile ce trebuie întreprinse (alertarea contactului de urgenţă din apropiere, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, alertarea persoanelor care-l îngrijesc).

Beneficiarul este monitorizat permanent până la eliminarea pericolelor sau externare şi primeşte suport pentru revenirea în activitate.

„Butonul Roşu este potrivit oricărei persoane, ca serviciu de prevenţie şi securitate personală, dar în mod deosebit este indicat oamenilor singuri sau izolaţi, pensionarilor sau vârstnicilor, bolnavilor cronici, persoanelor cu dizabilităţi, pacienţilor externaţi/operaţi, pacienţilor din studii clinice, copiilor care rămân singuri acasă, viitoarelor mame şi persoanelor expuse profesional unor riscuri asociate”, precizează sursa citată.

Serviciul Butonul Roşu a fost implementat, în 2015, în Bucureşti, de către Crucea Alb Galbenă România, pentru 300 de vârstnici. Un an mai târziu, a fost extins şi în alte localităţi, pentru 400 de beneficiari. În 2018, Telekom România a oferit suportul tehnic şi soluţiile de conectivitate pentru Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, care a inclus serviciul Butonul Roşu în coordonarea şi gestionarea resurselor de îngrijire a comunităţii pentru primii 100 de vârstnici aflaţi în evidenţa instituţiei, iar la începutul pandemiei, 1.500 de vârstici şi bolnavi cronici din Braşov erau monitorizaţi permanent prin aceste servicii comunitare integrate la domiciliu.

Citeşte şi: Poliţia de Frontieră a prezentat ultima invenţie în materie de patrulare pe graniţă. Merge cu duba pe şinele de cale ferată VIDEO

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre