Poştaşii intră în grevă de avertisment miercuri dimineaţa

Poştaşii, membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), vor întrerupe lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată de liderii sindicali.
Alina Costache
20 mart. 2024, 08:45
Poştaşii intră în grevă de avertisment miercuri dimineaţa

Poştaşii fac grevă de avertisment miercuri dimineaţa. Potrivit organizaţiei sindicale, între orele 8:00 – 10:00, membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) vor picheta sediul central al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR).

Citește și: Poştaşii ameninţă înainte de Paşte că nu mai virează pensiile

De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali vor fi prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din aproape toate judeţele ţării.

Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că angajaţii Poştei Române, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineaţa, timp de două ore, iar dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală.

„La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă”, a afirmat marţi liderul sindical.

Citește și: Se fac angajări pentru sezonul estival și Sărbătorile de Paște. Salariile ajung până la 3.000 de euro pe lună

Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, într-un termen rezonabil între 2 şi 5 zile, va fi declanşată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.

Liderul sindical a subliniat că aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit în cazul unei greve generale ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă. „Nu în ultimul rând, ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră”, a mai spus vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Unde se află, de fapt, castelul lui Jules Verne din România. Blestemul dintre ruinele cetății
Capital.ro
CCR decide pentru Călin Georgescu. Are drum liber către alegerile prezidențiale: Se încadrează
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Vremea se schimbă total. Vin zile greu de înțeles termic
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Produsul de 1,49 lei pe care Lidl îl bagă la promoție începând de luni, 10 martie 2025. Românii îl adoră!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai bună voce a României a murit prea devreme. A fost cântăreața supremă. Va rămâne nemuritoare în inimile noastre
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Salarii majorate de la 1 martie 2025! Cât vor primi angajații
MediaFlux
Taxă auto obligatorie pentru proprietarii de mașini fără loc de parcare din martie! Șoferii nu mai au scăpare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?