Postul Crăciunului 2024. Se spală sau nu în prima zi din post? Ce activități sunt interzise în această zi

15 noiembrie 2024 este prima zi din Postul Nașterii Mântuitorului. Acesta durează 40 de zile, iar pe parcursul lui credincioșii trebuie să se abțină de la alimentele provenite de la animale, să fie smeriți și să nu mai aibă gânduri rele.
Irina Dumitrescu
14 nov. 2024, 17:20
Postul Crăciunului 2024. Se spală sau nu în prima zi din post? Ce activități sunt interzise în această zi

Postul Crăciunului 2024. Pentru purificarea minții și sufletului, este recomandat și să meargă mai des la Biserică, în această perioadă programul liturgic fiind unul special, un loc aparte ocupându-l colindele tradiționale.

Postul Crăciunului este ultimul post din anul calendaristic, dar primul din anul bisericesc care a început la data de 1 septembrie. Pe parcursul celor 40 de zile, credincioșii respectă tot felul de tradiții, obiceiuri și superstiții, având credința că respectarea acestora îi va feri de necazuri.

Postul Crăciunului 2024. Se spală în prima zi din post?

Prima zi a Postului Nașterii Mântuitorului este una aparte. Acestei zile îi sunt specifice mai multe obiceiuri, dar și restricții. Prima restricție este aceea că gospodinele nu au voie să spele, deoarece se crede că spălatul rufelor pe 15 noiembrie atrage necazuri atât în viața celui ce încalcă restricția, cât și în viața celor apropiați.

De asemenea, în prima zi de post, credincioșii nu trebuie să depună foarte mult efort, existând credința că le vor apărea multe obstacole în cale, potrivit dcnews.ro.

Totodată, este foarte important ca în această zi să nu împrumutăm obiecte din casă, existând credința că, dacă o facem, lupii vor da târcoale gospodăriei.

Citeste si Postul Crăciunului 2024. Nutriţionista Ligia Pop spune ce să mâncăm pentru a ajunge sănătoşi la masa cu bunătăţi de Crăciun

Interdicții în Postul Crăciunului

Pentru a ne purifica trupul, dar și sufletul și mintea, este bine ca, pe parcursul celor 40 de zile de post, să ne concentrăm cât de mult se poate pe sărbătoarea Nașterii Domnului, să o onorăm prin smerenie și gânduri bune, și nu doar prin a nu mânca alimente care provin de la animale.

Mai exact, este interzis ca, în post, să organizăm nunți, botezuri sau orice fel de petrecere, aceste evenimente fiind interzise până la Bobotează, fiind vorba despre activități care îi pot distrage pe creștini de la scopul spiritual al postului.

Citeste si Postul Crăciunului 2024. Atenţie la etichete, au fost găsite produse cu ingrediente de origine animală etichetate ca fiind ”de post”. Recomandările ANPC

De asemenea, ar fi bine să renunțăm atât la fumat, cât și la consumul de băuturi alcoolice, scrie alba24.ro.

O zi de mare însemnătate este Ignatul, care are loc pe 20 decembrie. Nici în această zi nu este bine să spălăm rufe, ci doar să tăiem porcul. În popor există credința că atunci când vedem sângele porcului, atragem în viața noastră noroc și sănătate.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
O mare fabrică se ridică în inima România. Locuri de muncă și beneficii pe termen lung
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul fetiței de 3 luni care a murit sub ochii părinților, după o infecție virală. Familia cere dreptate: „Se vedea că are dureri mari”
Cancan.ro
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
ANAF pune popriri. Se iau în vizor veniturile din străinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”