Postul Paştelui 2022. Greşeala pe care o fac credincioşii, cum trebuie să ne spovedim în Postul Mare

Postul Paştelui 2022. Postul Paștelui vine cu câteva reguli clare, iar pe lângă reținerea de la anumite alimente și de la vorbe urâte ”aruncate” în stânga și dreapta, există și spovedania. După cum este explicat în dex, a te spovedi înseamnă a mărturisi cuiva o taină, a te destăinui, pentru ca sufletul tău să nu fie încărcat ori pentru a ierta mai ușor.

În tradiţia Bisericii s-a împământenit obiceiul ca un credincios să se spovedească de cel puţin patru ori pe an, în timpul celor patru posturi mai importante: Postul Paştelui, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel şi Postul Naşterii Domnului (Crăciunului).

Alte articole

Trecerea de la alimentele de post la bucatele de Paşte fără probleme digestive. Ce spun preoţii şi nutriţioniştii

Rugăciunea de dimineaţă care se citeşte în Postul Paştelui 2022. Înainte de Florii face minuni!

Cu toate acestea, teologii arată că spovedania se poate face oricând, nu este neapărat nevoie să aşteptăm o perioadă de post pentru a ne mărturisi păcatele.

Postul Paştelui 2022. Obiceiul acesta a fost încurajat şi de a patra poruncă bisericească în care se spune: ,,Să ne spovedim şi să ne cuminecăm în fiecare din cele patru posturi mari de peste an ori, dacă nu putem, cel puţin o dată pe an, în postul Sfintelor Paşti”, arată preotul profesor Nicolae Necula în volumul „Biserică şi Cult pe înţelesul tuturor”.

Aşadar, spovedania cel puţin o dată pe an, în Postul Paştelui, este una dintre poruncile bisericeşti.  Există persoane care țin post doar miercurea și vinerea, sau doar în prima și ultima săptămână, mai ales când vine vorba despre Postul Paștelui. Aceasta este cea mai grea perioadă de post din an, pentru că durează 40 de zile. O întrebare care circulă pe buzele multor creștini, este aceea legată de numărul de zile de post pe care trebuie să îl ținem înainte de a merge la spovedanie, scrie avantaje.ro.

Şi dacă tot trecem printr-o perioadă în care curăţăm trupul de consumul anumitor alimente şi băuturi, teologii arată că trebuie să avem grijă şi de suflet pe care trebuie să-l curăţăm prin mărturisirea păcatelor şi apropierea lui de Hristos, prin Sfânta Euharistie.

„Spovedania este cunoscută ca Taina regenerării noastre sufleteşti, adică a curăţirii de faptele rele săvârşite şi a refacerii comuniunii cu Dumnezeu, întreruptă de păcat, ea trebuie să fie practicată cât mai des de credincioşi”, spune părintele Nicolae Necula.

Cu toate acestea, teologul atrage atenţia asupra unei greşeli pe care o fac mulţi credincioşi în timpul Postului Mare: lasă spovedania pentru ultima săptămână din post – Săptămâna Patimilor – când preoţii au un program liturgic încărcat.

„Se ştie că ultima săptămână, a Patimilor, este plină de slujbe bisericeşti foarte importante, cum sunt spre exemplu Deniile. În această săptămână preotul nu mai găseşte timp şi pentru spovedit. Dacă noi îl aglomerăm sau îl asaltăm cu spovedania în ultimele zile, facem o mare greşeală, fiindcă, fiind nevoit să îi spovedească pe toţi, nu mai are timp să îi consulte pe fiecare în parte, şi atunci spovedania devine formalistă şi incompletă”, atrage atenţia părintele.

Postul Paştelui 2022. De asemenea, el scrie în acelaşi volum, că şi obiceiul de a se spovedi doar persoanele mai în vârstă este unul greşit. Nu trebuie să aşteptăm să îmbătrânim pentru a ne spovedi deoarece această taină nu este apanajul vârstnicilor, ci este destinată pentru fiecare creştin în parte.

„De aceea, încă din tinereţe, fiecare credincios trebuie să-şi aibă duhovnicul lui la care să meargă ca la un medic şi pe care nu ar trebui să-l schimbe decât dacă socoteşte că acesta un ar mai fi corespunzător nevoilor lui sufleteşti”, ne învaţă preotul Nicolae Necula.

Postul Paştelui 2022. Ce este si cum trebuie facuta spovedania

Sfantul Nicodim Aghioritul, tratand despre Taina Sfintei Spovedanii, in cartea sa Indrumar de marturisire, ne arata modul in care putem participa deplin si constient la aceasta: „Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, si cuvintelor, si gandurilor viclene, facuta de buna voie, cu frangerea inimii, cu osandire de sine, limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic.”

Deci, conform invataturii de-Dumnezeu-purtatortului Parintelui nostru, spovedania trebuie sa fie:

De buna voie

Ridicarea pacatelor noastre trebuie sa fie voita, dorita de noi. Nimeni nu ne poate obliga sa venim la Taina Spovedaniei si nici nu trebuie ca duhovnicul sa ne smulga marturisirea tuturor celor gresite, atat a celor savarsite cu fapta, cat si a celor cu gandul. Conditii ale spovedaniei sunt amanuntita cercetare de sine, recunoasterea vinovatiei noastre si destainuirea pacatelor noastre cu propria noastra gura.

Cu frangere de inima

Una din cele mai importante conditii ale spovedaniei – poate cea mai reprezentativa – este frangerea inimii. Inima se frange cand constientizeaza ca prin pacat L-a intristat pe Dumnezeu si ca nespusei Sale iubiri, nemasuratelor Sale daruri a raspuns cu nerecunostinta.

Sfantul Nicodim accentueaza in mod special asupra „duhului umilit, a inimii infrante si smerite” in spovedanie. Frangerea este o tristete si o durere adanca a inimii, ca prin pacatele sale omul L-a intristat intai de toate pe Dumnezeu. „Tie unuia am gresit”, dupa cum zice si Psalmistul. In acelasi timp se manifesta si ca o puternica ura fata de pacatul care a fost pricina a tulburarii legaturii cu Creatorul nostru.

Cu osandire de sine

Spovedania curata este facuta cu osandire, cu autoinvinuire, fara incercarea de a ne usura responsabilitatea sau de a arunca vina asupra altora. Eu si numai eu sunt raspunzator de pacatele mele. Nimeni altul, nici chiar diavolul, nu ne obliga sa pacatuim. Bolii noastre sufletesti si ignorantei noastre li se datoreaza toate caderile. Sfantul Ioan Scararul sfatuieste:

„Dezgoleste-ti, dezgoleste-ti rana in fata doftorului si nu te rusina. „A mea e buba, parinte, a mea e rana. Din nepasarea mea s-a pricinuit, si nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!””

Micsorarea de sine si osandirea de sine sunt cunoscute adevaratei pocainte. Cel ce se pocaieste sincer isi vede continuu neputintele si se fereste a se preocupa de viata altora si de a-i judeca. Caci judecarea este „specialitatea” celor mandri. Cel ce se pocaieste cu adevarat primeste fara cracnire orice incercare, considerand ca este vrednic de orice rea-patimire, de orice intristare, de vreme ce L-a intristat pe Dumnezeu. Se considera pe sine mai rau decat toti ceilalti, si nu prin cuvinte sau prin semne exterioare de smerenie, ci cu o adanca si deplina siguranta interioara; aceasta, in antiteza cu cel care nu se pocaieste, care ii considera pe toti ceilalti inferiori lui.

Cel ce traieste adevarata pocainta, pe cat inainteaza in virtute, pe atat mai pacatos se simte pe sine. In acelasi timp, cu atat mai mult creste in el nadejdea in mila lui Dumnezeu. Pocainta cea adevarata, in timp ce cultiva indurerarea sufletului, aduce si o negraita pace si bucurie adanca, pe care nu le poate indeparta nici o ispita, nici o intristare a lumii acesteia. Este fericita intristare, tristetea cea imbucuratoare, despre care vorbesc adesea Parintii Bisericii noastre.

Limpede

Este nevoie sa ne marturisim pacatele cu sinceritate, limpede, riguros, fara invarteli sau jumatati de cuvant. Nu mergem la duhovnic spre a ne dezvinovati sau spre a ne ascunde caderile, ci pentru a descoperi boala noastra duhovniceasca.

Adevarul ne obliga sa-i destainuim duhovnicului toate pacatele noastre, fara sa omitem intentionat nici unul dintre ele, caci altfel ar fi o batjocorire a Tainei si ne-am zadarnici iertarea. Este un lucru caruia ar trebui sa-i dam o atentie deosebita. Ascunderea chiar si a unui singur pacat lasa neiertate si pacatele pe care le-am marturisit. Nu este valabil, desigur, in cazul in care nemarturisirea se datoreaza uitarii sau necunostintei. Dar si pentru aceasta sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne aduca aminte toate pacatele, si pe cele pe care timpul, necunostinta sau nebagarea de seama le fac uitate. De aceea, o buna pregatire pentru spovedanie este cercetarea atenta a sinelui, care duce si la cunoasterea de sine.

Este necesara cunoasterea de sine atat pentru spovedanie, cat si pentru curatirea sufletului nostru. Este in acelasi timp grea acceptarea patimilor si a lipsurilor noastre. Este nevoie de luminarea lui Dumnezeu pentru a ne putea cerceta ungherele sufletului si a ne vedea clar murdaria interioara; sunt necesare smerenia si barbatia pentru a accepta (adevarul despre) boala noastra. Domnul, in marea Sa milostivire, la inceputul luptei, nu ne descopera intreaga noastra slabiciune, ca sa nu deznadajduim. Cu cat inaintam in smerenie, cu cat dobandim mai mult har, cu atat mai mult ni se descopera starea noastra patimasa. Cercetarea de sine este o lucrare duhovniceasca istovitoare. Mai ales in vremea noastra, invadata de excitatii exterioare, de multe ispite, este dificila si ostenitoare concentrarea si este nevoie de o mare disciplina interioara pentru a se concentra cineva asupra sinelui.

Fara rusine

Rusinea este un sentiment pe care il manuieste diavolul spre folosul sau. Cand suntem in situatia de a pacatui o micsoreaza, iar cand trebuie sa ne spovedim o mareste.

Dupa inteleptul Sirah: „Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce marire si har”

Rusinea insoteste pacatul, dar rusinea pe care o incearca cineva inaintea duhovnicului il elibereaza de rusinea din ziua viitoarei Judecati si constituie slava si har.

Cu hotarare

Spovedania este sincera numai daca este insotita de nezdruncinata hotarare de a nu se mai repeta pacatele; in mod contrar, omul face, dupa cuvantul Apostolului, precum: „Cainele (ce) se intoarce la varsatura lui si porcul scaldat la noroiul mocirlei lui.”

Aceasta nu trebuie sa fie pretext celor ce zic ,de vreme ce voi cadea iar in acelasi pacat, de ce sa-l mai spun duhovnicului?”. Hotararea si straduinta noastra de a nu mai cadea in aceleasi pacate trebuie sa fie statornice. Dar, de vreme ce patimile sunt sadite in firea noastra omeneasca decazuta si usor de intors, se poate ca din cauza slabiciunii sau a poftei sa cadem iar in aceleasi sau in mai multe pacate. Nu trebuie insa sa deznadajduim privitor la indreptarea noastra, ci sa ne apropiem de spovedanie cu o mai adanca smerenie, si mai des, astfel incat cu harul lui Dumnezeu si cu indrumarea si sprijinul duhovnicului sa ajungem la omorarea patimilor. Mangaietoare si linistitoare este aceasta pilda din Pateric: „Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe, zicand: Ce voi face, avvo, ca am cazut? I-a raspuns lui batranul: Scoala-te iarasi. Zis-a fratele: M-am sculat si iarasi am cazut. Si a zis batranul: Scoala-te iarasi si iarasi. Deci a zis fratele: Pana cand? Zis-a batranul: Pana ce vei fi gasit sau in bine, sau in cadere, caci cu ce se afla omul, cu aceea se si duce din lumea aceasta”

De aceea si experienta patristica ne invata cu intelepciune ca „sfant este cel ce se ridica neincetat”.

In paralel cu lupta cea buna, sa luam intotdeauna ca aliat in lucrarea pocaintei rugaciunea de-un gand: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.

Continuu

Postul Paştelui 2022. Pentru a avea roade in viata duhovniceasca, este necesara deasa apropiere de Taina Spovedaniei, nu doar in cazul savarsirii unui pacat grav. Din spovedania regulata izvorasc, dupa Sfantul Nicodim Aghioritul, multe lucruri bune.

Prin spovedania regulata:

– Patimile, slabiciunile si relele obisnuinte nu mai cresc si nu se mai intaresc; dimpotriva, cu tratament se micsoreaza si slabesc.

– Cel care se spovedeste des, cu cercetare de sine constanta, isi localizeaza cu mai mare exactitate pacatele, pe care si le aminteste mai usor.

– Chiar si de savarseste cineva pacat de moarte (mandrie, iubire de arginti, desfranare, invidie, lacomie, manie, lene), prin spovedanie vine usor inapoi, in sufletul sau, harul lui Dumnezeu, restaurand iarasi pacea. Dimpotriva, daca pacatul ramane nespovedit pentru mult timp, intuneca sufletul cu remuscarile si, ceea ce este mai important – si sa luam bine aminte la aceasta -, pe perioada cat omul ramane nespovedit, este lipsit de Dumnezeiescul Har, iar eventualele lui fapte bune (post, rugaciune, milostenii s.a.) raman fara plata.

– Spovedania regulata, cu pocainta si sinceritate, se face zid impotriva atacurilor demonice, si cei ce se spovedesc nu sunt atinsi de magie, de vraji si de celelalte lucruri satanice, in detrimentul lucrarii oamenilor rai. Spre exemplu, magii, vrajitorii, in timp ce-i sfatuiesc pe oameni – spre inselare, desigur – sa mearga la biserica, la Sfanta Liturghie, la Maslu, sa spuna rugaciuni, sa aprinda lumanari, le interzic in mod categoric sa se spovedeasca, pentru a nu strica lucrarea vrajitoreasca, satanica. Spunea un demonizat unuia dintre cei de fata: ,ce ti-a trebuit sa te duci la nemernicul de tap si sa le vomiti pe toate?”, intelegand prin „vomiti” spovedania si prin „tap” duhovnicul. Iertarea este deci reala, iar diavolul nu poate nici macar sa aminteasca de vreun pacat spovedit. Si am putea spune ca epitrahilul duhovnicului face sa dispara orice influenta demonica. „Ii vine de hac”, cum se spune in popor.

– Pe cei care se spovedesc regulat nu ii ingrozeste frica mortii. Sunt mereu pregatiti, de vreme ce prin continua pocainta si-au curatit sufletul, si asteapta in pace mutarea lor din lumea stricaciunii in fericirea raiului. Spovedania deasa este piedica a pacatului. Caci la gandul ca iarasi se va umili inaintea duhovnicului (spunand din nou aceleasi pacate) si ca va primi canon, omul se lupta pentru a nu mai pacatui.