„Terasele rămân închise în perioada stării de alertă, potrivit Hotărârii nr. 24 a CNSSU şi anexei ataşate. Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) prevede la articolul 8, alin. 2 posibilitatea deschiderii teraselor, nu obligaţia”, explică GCS.
Citeşte şi: STARE DE ALERTĂ. Persoanele de peste 65 de ani pot ieşi din casă în orice interval orar doresc
Potrivit sursei citate, redeschiderea sălilor de lectură din biblioteci este în prezent în analiza autorităţilor: „Această variantă este în prezent în analiza autorităţilor, urmând ca o decizie să fie comunicată în perioada următoare. Activităţile bibliotecilor sunt permise în perioada stării de alertă, potrivit Hotărârii CNSSU nr. 24 şi anexei ataşate, în condiţiile respectării normelor de prevenţie şi protecţie şi cu respectarea recomandărilor INSP”.
Totodată, la întrebarea dacă se redeschid clinicile private, GCS arată că aceste unităţi au avut în timpul stării de urgenţă şi vor continua să aibă şi în timpul stării de alertă acelaşi statut cu spitalele/clinicile de stat.