E vorba despre faptul că soțul meu le povestește prietenilor lui cum facem noi dragoste, ce poziții folosim, ce noutăți am încercat, iar de îndată ce am aflat asta am devenit inhibată și destul de nervoasă în preajma acelor bărbați, scrie eva.ro.
Am aflat din întâmplare că el face asta, când s-a scăpat prietena unuia dintre ei, cu o remarcă din care era imposibil să nu mă întreb de unde știe ea ce și cum facem noi în dormitorul personal. Am tras-o de limbă și mi-a spus că ei discută adesea în pat despre „ciudățeniile” celorlalți din grup, și că soțul meu nu e singurul care le împărtășește cu prietenii. Că de fapt ei – care sunt un grup de 5 băieți deveniți bărbați și rămași prieteni din liceu – își spun cam orice fac cu prietenele sau nevestele, atât în materie de sex cât și de orice altă natură.
Încă de când l-am cunoscut pe soțul meu, acum câțiva ani, am fost un pic invidioasă pe genul ăsta de prietenie atât de legată și care s-a păstrat în ciuda tuturor vicisitudinilor (câți dintre noi avem prieteni din liceu?), dar nu știam că ea are prețul ăsta. De fapt, pe unii nu-i deranjează. Tipa de la care spun că am aflat zice că pe ea n-o deranjează faptul că ceilalți bărbați din grup știu cum îi place ei să fie iubită. Pentru că, dimpotrivă, faptul că ei știu și se uită la ea într-un anumit mod, o face să se simtă dorită și frumoasă.
Eu nu simt asta. Dimpotrivă, mi se pare că parcă am fost violată. Că parcă am fost silită să fac dragostee în fața unei oglinzi din spatele căreia m-au privit (critic?) toți prietenii soțului meu, și alături de ei, femeile din viața lor. Nu știu ce mă deranjează mai mult, faptul că ei știu sau faptul că poate ele mă judecă din perspectivă feminină?
Cert e că mă deranjează și inhibă teribil. După ce am aflat chestia asta, în urmă cu câteva luni, i-am cerut socoteală soțului meu. Mă consider îndreptățită să fiu supărată. El inițial a dat-o pe glumă, apoi a zis că de ce fac atâta caz, pentru faptul că el le povestește prietenilor cum facem noi amor este un motiv de mândrie, că deși suntem căsătoriți de 5 ani încă o facem, și suntem „competititivi”.
Chiar așa, „competititvi” cum zice el, mie mi se pare o devoalare inadmisibilă a intimității noastre ca și cuplu. Întotdeauna am avut o antipatie pentru oamenii care își exhibă trăirile personale, sentimentale și sexuale (cu atât mai mult), și am urât bărbații sau femeile care fac un titlu de glorie din a se lăuda cu cuceririle lor. Și aflu că de fapt sunt măritată cu unul din ăsta, care le alimentează fanteziile prietenilor cu faptele lui de alcov. Sunt și dezamăgită, pe de-o parte, și furioaă, dar și încurcată. Ce fac acum? Divorțez? Pentru atâta lucur? – m-ar întreba unii. Inclusiv părinții mei cred că ar fi șocați să afle că divorțăm, mai ales că nu am alte motive a mă plânge de căsnicia noastră. În plus nu am cum să spun adevăratul motiv.
Mi se pare că sunt prinsă captivă într-un scenariu pe care în mod normal l-aș fi considerat improbabil, dar iată că-l trăiesc. Și nu știu cum să reacționez la el. Avem puncte de vedere atât de diametral opuse în această chestiune încât nu mă pot aștepta ca el să renunțe la „plăcerea” lui. Dar de atunci, de când am aflat, orice întâlnire intimă dintre noi se derulează în timp ce în mintea mea se învârt întrebările: oare și asta le va spune prietenilor?
Și dacă la un moment dat vor decide, între ei, că vor mai mult? Dacă vor să se filmeze când o fac și să facă schimb de video? Sau, de ce nu, dacă vor să experimenteze pe viu, și să participe sau să ceară să facă schimb de partenere? Mi se pare că toate se înscriu în același registru bolnav al deviațiilor sexuale. Și nu vreau să le trăiesc. Dar nici nu știu dacă pot pune capăt unei căsnicii pentru asta. Pentru ceea ce e acum.