„Am cunoscut-o pe Cătălina acu 22 de ani. A fost dragoste la prima vedere. Ne potriveam și ne iubeam. Ne iubeam și ne completam. O spun eu, bărbat odată rece și indiferent. Dar e corect, dragostea te schimbă, oamenii dragi te schimbă. Și ea m-a schimbat.
Mi-a arătat că în dragoste totul depinde de doi oameni și dacă există respect și înțelegere, totul se rezolvă. Am ascultat-o. Am îndrăgit-o ca parte din mine. I-am dat toată lumea mea. Până să o trădez.
Nu, nu am înșelat-o. Nu aș fi îndrăznit. Doar că viața uneori te pune la zid și se întâmplă să trăiești ceea ce nu vrei. Ne-am despărțit după doi ani cu lacrimi în ochi fiecare.
Ne-am promis că în viața asta sau în viața viitoare neapărat ne vom vedea și vom fi împreună. Se vede că Dumnezeu ne-a ascultat mai repede.
Ieri am revăzut-o după 20 de ani. Parcă au trecut 20 de zile, parcă am fost plecați fiecare în călătoria noastră și acum am revenit.
Ea mi-a zâmbit. Mi-a spus că i-a fost dor și că în sfârșit ne-am ținut de promisiune. Eu nu aveam cuvinte. Culmea, aveam cu mine câteva rânduri pe care le scrisesem câteva zile înainte.
Cea care erai cu mine, unde ești acum? Pe altă parte a pământului? Cu alți bărbați oferindu-ți flori? Cu alte amintiri completându-ți prezentul.
Ah, de câte ori îți scriam foi întregi, pe care le rupeam apoi sau le dădeam foc. Câte țigări am fumat gândindu-mă la tine. Dar ce a fost a fost.
Acum nu vreau decât să-ți scriu o nouă scrisoare și să nu o rup. Vreau să ajungă la tine, chiar dacă sunt câteva rânduri. Vreau să-ți spun că eu încă te mai aștept. Azi, mâine, mereu. Te aștept, Cătălina. Și sper că promisiunea noastră de 20 de ani în urmă să se împlinească. Te iubesc.
Ea a citit cu lacrimi în ochi și mi-a șoptit încet: „Te iubesc, dragul meu.” A fost cea mai fericită zi din viața mea. De ieri sunt un alt om. Vouă vă zic să nu vă pierdeți niciodată speranța. Știu, nu e bine să trăiești cu trecutul. Ea însă era prezentul meu.