Tânăra în vârstă de 20 de ani s-ar fi aruncat din tren după ce s-a certat cu iubitul său, iar într-un moment de disperare și băiatul s-a aruncat din tren.
Oamenii legii s-au mobilizat rapid și au reușit să-l găsească pe tânăr pe care l-au și audiat, însă iubita acestuia este în continuare de negăsit. Un martor a povestit cum l-a văzut pe băiat. „L-am văzut când venea pe calea ferată. Şi la capăt a luat-o pe drum şi venea plângând”.
Cei doi plecaseră cu trenul din Iași spre casă, iar pe drum s-au luat la ceartă. După 15 kilometri, în comuna Piciorul Lupului, tânăra ar fi sărit din tren. La câteva minute, a sărit şi iubitul ei.
Polițiștii l-au identificat pe băiat cu ajutorul martorului și deși acesta ajunsese acasă, i-au cerut să se îndrepte alături de ei la secția de poliție.