Povestea celor 40 de mucenici

Credincioşii ortodocşi îi prăznuiesc astăzi pe cei 40 de mucenici, ostaşi în armata romană din vremea împăratului Liciniu, care au fost omorâţi prin chinuri în Sevastia Armeniei, fiindcă nu au vrut să renunţe la credinţa creştină.
Romania TV
09 mart. 2012, 11:18
Povestea celor 40 de mucenici

MUCENICI. Mulţi dintre ortodocşii de astăzi se bucură de dulceaţa mucenicilor sau de tăria vinului din cele 44 de pahare care ar trebui băute şi uită de seminificaţia religioasă a sărbătorii. Când conducătorul celor 40 de mucenici, Agricola, un cunoscut duşman al creştinilor, a aflat că aceştia nu vor să renunţe la religia lor le-a ordonat să îşi lase credinţa, informează agerpres.ro.

Mucenicii nu au ţinut cont de ordinul dat de Agricola. “Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi, pentru împăratul pământesc, tot aşa vom lupta şi pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui” a spus mucenicul cu gradul cel mai mare, Chirion. Pentru că nu a putut să-i convingă să renunţe la credinţă, Agricola a ordonat ca toţi cei 40 de tineri ostaşi să intre dezbrăcaţi în lacul Sevastia, care, în acea perioada a anului, era aproape îngheţat.

Mucenicii au fost arşi de vii

Unul dintre ei nu a rezistat şi a ieşit din apă, dar intrând în baia caldă cu care erau ademeniţi cei din lac a murit. Numărul mucenicilor s-a completat cu unul dintre temniceri care, văzând tăria martirilor, s-a declarat şi el creştin şi a intrat în lac, alături de ceilalţi. După ce au fost scoşi din apă, martirilor li s-au sfărâmat gleznele, apoi au fost arşi de vii. Sărbătoarea populară a mucenicilor marchează începutul anului agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară, hotar între iarnă şi vară, între zilele aprige ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor.

Obiceiuri de mucenici

Astăzi se preparară sfinţişorii, tot astăzi este permisă beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 de pahare de vin, aprinderea focurilor prin curţi şi grădini, purificarea oamenilor şi animalelor prin stropirea cu apă sfinţită. De asemenea, se bate pământul cu maiul pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii. Tot astăzi se poate afla norocul în noul an prin prepararea turtei de măcinici. În tradiţia populară românească, focurile care se aprind în dimineaţa zilei de Măcinici (imediat după miezul nopţii) reprezintă arderea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii. Focurile îndeplinesc mai multe funcţii: purificatoare, prin alungarea forţelor malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a noului an agrar, fertilizatoare, prin împrăştierea cenuşii în grădini, livezi.

Cele 40 de pahare

Obiceiul de a se bea în această zi 40 de pahare cu vin roşu este o reminiscenţă a unor vechi practici păgâne din antichitate. Oamenii considerau că vinul băut astăzi se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea atâtea pahare cu vin, trebuie să guste sau măcar să se stopească cu vin.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Metoda ieftină și rapidă care te scapă de buruieni. Nu ai nevoie de sare, oțet sau bicarbonat de sodiu
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Salarii între 5.900 şi 29.000 de lei în mână într-un domeniu important din România. Grile salariale complete
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Surpriza anului: O nouă televiziune în România. Deja începe să imită
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Victor Ponta a renunțat! Decizia luată înainte de ședința CCR!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?