Povestea cutremurătoare a unei mame disperate. Ce a făcut pentru fiica ei întrece orice limită

Maria a avut o viaţă grea. A muncit ca zilier timp de 15 ani la un abator de păsări din provincie, a măturat străzi şi scări de bloc, a renunţat la casa părintească pentru singurul copil şi a învins cancerul atunci când doctorii îi mai dădeau câteva ore de trăit.

Drama femeii a început cu mult timp în urmă când fiica ei de 12 ani a părăsit-o pentru viaţa din stradă şi a devenit consumatoare de aurolac. S-a pus în genunchi în faţa propriului copil şi cu lacrimi în ochi a implorat-o să nu plece. Nimic. Totul era în zadar. A plecat pe străzi şi nu s-a mai uitat înapoi. Lacrimile mamei ei nu au înduplecat-o.

În 1999, pentru a fi aproape de ea, Maria a plecat la Bucureşti. A mers la Gara de Nord şi a început să întrebe în stânga şi-n dreapta dacă cineva i-a văzut fata. A găsit-o printre oamenii străzii. A încercat pentru ultima oară să o convingă să se întoarcă în casa părintească şi pentru că nu a vrut, femeia a luat o decizie grea.

„În prima noapte am dormit în canal, lângă aurolaci. Era iarnă şi a fost o noapte de groază. Nu puteam să stau prea mult sub pământ. O trezeam să iasă cu mine să iau aer. Pentru ea era ceva obişnuit. Era un miros insuportabil. Acolo aveau nişte cartoane pe care dormeau. Înăuntru băgaseră câini şi pisici. În noaptea aceea am stat mai mult afară. Nu aveam unde să mă duc”, a povestit Maria pentru ROMÂNIATV.NET. 

Deşi afară erau 15 – 20 de grade sub zero, femeia a ales să nu mai intre niciodată în canal şi să doarmă pe o bancă în parc. Putea să se întoarcă acasă, dar inima de mamă nu o lăsa.

Mânca ce îi aduceau oamenii străzii, îşi încălzea mâinile cu respiraţia caldă şi se gândea încotro s-o ia şi ce să facă. Nu putea să renunţe la copilul ei. „Nu mă puteam întoarce în Mureş. Eram prea departe de fata mea. Mă bucuram că o văd zi de zi şi asta m-a întărit să iau decizia să nu mai plec. Orice se întâmplă în viaţă, eu rămân aici alături de fata mea. Oricât de rău este copilul, este copilul meu cât trăiesc”, spune femeia.

Într-o zi a venit la ea un bărbat care a întrebat-o de unde e şi ce face pe străzi. I-a spus povestea ei şi a primit o mână de ajutor. Omul era din acelaşi judeţ, dar lucra în Bucureşti. Stătea într-o cămăruţă închiriată de la o profesoară, în zona Gării de Nord şi pentru că i s-a făcut milă de ea, a luat-o la el acasă şi i-a oferit un acoperiş deasupra capului.

Au stat acolo timp de doi ani, apoi au ajuns în stradă. Au fost daţi afară pentru că nu mai aveau bani să plătească chiria. În Parcul Copiilor şi-au făcut un adăpost lângă o magazie. O folie de plastic îi ferea de ploi şi vânt.

Ziua mergeau şi căutau prin tomberoane fiare, cupru, alamă. Le vindeau şi aşa făceau rost de mâncare.  I s-a spus de multe ori să meargă să cerşească pentru că aşa ar putea face rost de bani frumoşi, dar nu a putut.

„Îmi era ruşine să stau să cerşesc. Eu, uitându-mă în oglindă, mi-aş da bani? Nu mi-aş da. Cum să mă duc să cer de la om, să întind mâna şi să zic dă-mi bani când eu sunt bună de muncă?”.

A scăpat de cancer când medicii îi mai dădeau câteva ore

Patru ani a stat sub cerul liber şi s-a luptat să supravieţuiască. După mult chin a reuşit să-şi găsească de muncă la o scară de bloc. Nu a durat mult şi o altă lovitură avea să primească. Ajunsă la spital după ce i s-a făcut rău, femeia a primit o veste cutremurătoare din partea medicilor: avea o tumoare pe ovarul stâng.

„Am fost operată, dar toţi doctorii au spus că nu mai există viaţă în mine. Au spus că nu există nicio şansă pentru mine, că până dimineaţă mor. Când mă scoteau din sala de operaţie m-am trezit. S-au mirat că nu a trebuit să mă pună la aparate, inima bătea normal. La trei ore m-am ridicat din pat. La o lună m-am angajat la o scară de bloc”, povesteşte femeia.

Din primul salariu a cumpărat un test de sarcină pentru fiica ei. Când a aflat că este însărcinată s-a bucurat. A născut un băieţel pe data de 16 august.

„Ea ţipa în sala de naşteri, eu plângeam la poartă. Mă rugam la Dumnezeu să scape de dureri. Am zis că nu o să-l las niciodată, că o să fie crescut de mine cu tot sacrificiul, nu conta nimic. Dumnezeu nu a vrut aşa. L-au luat când m-am îmbolnăvit cu stomacul. L-au luat şi l-au dat la o familie în Slobozia”, povestete cu tristeţe Maria.

Un an mai târziu, fiica ei aducea pe lume şi o fetiţă. A abandonat-o în maternitate şi tot Maria a fost cea care s-a luptat pentru ea. La şapte luni după naştere a găsit copilul şi l-a luat acasă.

Stătea cu chirie şi lucra ca femeie de serviciu. A crescut-o de la 11 luni până la 5 ani jumătate, însă când a rămas fără loc de muncă şi fără locuinţă, i-a fost luată nepoata. Acum are 6 ani şi este în grija asistenţei sociale. O doare sufletul şi ar face orice pentru a o avea lângă ea, dar nu poate face nimic în acest moment. Abia şi-a găsit un loc de muncă şi nu are unde să o ducă. Noaptea şi-o petrecere într-un adăpost pentru oamenii străzii, iar ziua, după ce iese de la muncă, se odihneşte pe o bancă în parc. Visează să aibă o cămăruţă, indiferent cât de mică, în care să-şi poată creşte nepoata, însă nu vede nicio portiţă. Pentru ea toate astea sunt visuri imposibil de realizat.

Dacă vreţi s-o ajutaţi cu donaţii pentru a-şi plăti chiria, o puteţi face în contul de mai jos, cu specificaţia „Caz Maria Iren H.”:

Nume client: SAMUSOCIAL din Romania
Cod IBAN: RO93BRDE441SV49929504410
BRD GSG Agentia Carol
CUI: 16050641