Oamenii care află că sunt bolnavi de SIDA, acceptă această boală în diferite moduri, depinde cât sunt de informați şi câtă putere au să recunoască în faţa celorlalţi că au o problemă. Nu este uşor însă cum poate înțelege această boală un copil de 14 ani.
Răzvan avea 14 ani când a auzit pentru prima dată de HIV. Era un copil și pentru el viața nu fusese deloc ușoară nici până atunci. Născut într-o familie săracă, băiatul a fost abandonat de mama lui, la scurt timp după naștere, într-un orfelinat. Nu a stat mult, câteva săptămâni, dar au fost suficiente pentru a-i marca viața, pentru a lăsa urmări grave. A fost luat din centru de tatăl său, acesta întors acasă de la muncă.
Doi ani mai târziu, părinții aveau să afle că micuțul lor este bolnav. „Totul a început la vârsta de 2 ani, atunci părinții mei au aflat ca sunt seropozitiv. Am luat boala cât am stat la centrul acela de plasament”, a povestit Răzvan. El, însă, avea să afle mult mai târziu, pe la 14 ani, că este un copil ce avea să fie renegat de societate și rude. Mereu s-a gândit că ceva este în neregulă cu el. Deși erau săraci, el primea întotdeauna jucăria dorită, nu adormea niciodată nemâncat și nu mergea la școală ca ceilalți copii, părinții spunându-i mereu că el are o fire mai bolnăvicioasă și trebuie protejat.
Toate astea aveau un sens, mai ales că la 7 ani a suferit un grav accident și până la 12 ani, Răzvan nu a putut merge. Băiatul a căzut de la etajul 1 pe beton și și-a fisurat bazinul.
A aflat la 14 ani că moartea îi este aproape
În timpul unui conflict familial el a auzit pentru prima dată că moarte îi este aproape. „O mătușă se certa cu mama mea spunându-i că nu înțelege de ce pe mine mă tratează altfel, ținănd cont că mai are doi copii. Atunci am auzit ceva înfiorător: copilul meu mâine-poimâine moare, de ce să nu-i fac toate poftele? Nu am înțeles ce vrea să spună, dar m-au speriat vorbele ei, însă nu am zis nimic„, a povestit Răzvan.
La început negi totul, te enervezi pe toţi din jur, pe viaţă, până ajungi să admiţi lucrul acesta. Simțea teama, disperarea și nu știa ce să facă. A auzit apoi şi o discuție între doi veri de-ai lui și a început să înțeleagă. „Nu bea din sticla lui. Nu știi ce a zis mama? Are SIDA”. A fost un șoc prea mare. A început să citescă pe internet. Afla lucruri groaznice și când a simțit că nu mai poate suporta a alergat plângând la părinți cerând adevărul. Nu mai suporta acel chin. Citise pe internet, auzea zilnic în fața blocului de acea boală. Doi vecini de-ai lui își pierduse viața subit, pentru că nu au fost diagnosticați la timp cu SIDA. Boala i-a doborât imediat, nefiind tratată. Au lăsat în urmă un copil și multă durere. A acceptat cu greu că este seropozitiv, mai ales că problemele apăreau mereu în viaţa lui.
Un an mai târziu, părinţii aveau să se despartă, el rămânând în grija unor bunici bătrâni şi săraci şi în grija unui frate mai mare. Fusese martor de prea multe ori la scandalurile părinţilor lui şi atunci când s-a produs ruptura nu a fost surprins. A stat o perioadă cu bunicii, dar necazurile lui nu aveau să se termine. Rudele erau nemulţumite că el avea propria lui cameră, reproşau bătrânilor că băiatul nu are o cană doar pentru el, îl stigmatizau şi îl răneau cu vorbele lor mult prea dure pentru un adolescent. Şi-a dat seama că nu mai poate rămâne în acea casă.
Şi-a dat seama că nu este singur, a acceptat boala
S-a mutat cu chirie, împreună cu alţi tineri seropozitivi, a început să privească altfel viaţa şi să înţeleagă uşor uşor că este un om care merită să ducă o viaţă normală. „Am întâlnit oameni care aveau aceeaşi problemă, toti erau marcaţi de aceeaşi boală. Totul s-a schimbat, mi-am dat seama că nu sunt singur. Mi-am dat seama că sunt mulţi în situaţia mea şi trăiesc. Fac tratament, muncesc, sunt îndrăgostit, viaţa e frumoasă”, a spus Răzvan.
Primeşte 700 de lei ajutor de la stat, împarte pliante şi vede totul cu optimism. „Stau şi mă gândesc : HIV. Crezi că e ce e mai rău, dar nu e. Cel mai urât lucru e să nu poţi merge, să trăieşti cu gândul că azi eşti şi mâine nu mai eşti. Sunt alte boli care te doboară. Cu SIDA poţi trăi o viaţă cât de cât normală”, mai spune băiatul.
1 Decembrie a fost o zi cu dublă semnificaţie. Pentru români este Ziua Naţională, iar pentru restul lumii este Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV – SIDA. Ziua Mondială de luptă împotriva SIDA a fost marcată înca din 1988 de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Cu această Ocazie, Andrei vrea să transmită un mesaj tuturor oamenilor. Îl doare că nu este înţeles de cei din jur şi mărturiseşte că ar vrea ca oamenii să nu mai discrimineze, să înveţe ce înseamnă acesta boală, să se informeze şi să înţeleagă că SIDA nu se poate lua printr-o simplă atingere sau prin aer.
Peste 18.000 de cazuri HIV/SIDA, înregistrate în România din 1986
Peste 18.000 de cazuri HIV/SIDA au fost înregistrate în România din 1986 până în septembrie 2012. Peste 6.000 de oameni au murit din această cauză, iar numărul celor care se îmbolnăvesc este în creştere. Numai în acest an, potrivit UNAIDS, au fost raportate 543 de cazuri noi.
UNAIDS a raportat o scădere cu 50 la sută a cazurilor de infecţie cu HIV în 25 de ţări, dar şi o creştere cu 63 la sută a numărului de persoane care au acces la tratament antiretroviral. Potrivit sursei citate, la nivel global, numărul deceselor cauzate de HIV a scăzut cu mai mult de 25 % în perioada 2005 – 2011.
Zona în care se înregistrează cele mai mari progrese este cea privind numărul de infecţii noi la copii, numărul cazurilor de infecţie cu HIV în rândul nou-născuţilor reducându-se la jumătate în ultimii doi ani.
HIV nu mai este o boală fatală
Liana Velica, coordonator de programe la ARAS România a explicat pentru ROMÂNIATV.NET că infecția cu HIV a devenit o boală cronică. „Dacă facem o comparație de acum cu situatia din 90-91 când s-a descoperit cât de afectată e România de infecția cu HIV vedem că s-au schimbat lucrurile. Acum este accesibil tratamentul și infecția cu HIV nu mai este o boală fatală, a devenit o boală cronică. Asta este schimbarea esențiala„, a declarat Velica.
Reprezentantul ARAS a declarat, de asemenea, că în ultimii ani s-a schimbat foarte mult calea de infectare. Dacă în anii 90 calea de infectare în România a fost cea prin sânge, cea prin sistemul sanitar, în anii următori a fost transmiterea heterosexuală. În ultimii ani a început să crească destul de mult calea de transmitere de la bărbat la bărbat, iar în 2010 a fost explozie prin consum de droguri injectabile.
Îngrijorător este că numărul persoanelor care s-au infectat cu virusul HIV prin consum de droguri injectabile a crescut foarte mult, e un salt de la 3 % la 19 %, într-un an și asta reprezintă un semnal de alarmă.