Ursoaica Odi a murit. Povestea dramatică a „ursului care râde”

Ursoaica Odi a murit. Ursul care râde a trăit timp de 15 ani în Sanctuarul Libearty de la Zărneşti. Vestea tristă a fost dată chiar de angajaţii sanctuarului, pe pagina de Facebook.

Ursoaica Odi a murit. Poreclită și „ursul care râde”, aceasta fost chinuită mulți ani într-o cușcă strâmtă

Citeşte şi Urs surprins în timp ce culegea mere dintr-un pom. Imagini incredibile în judeţul Neamţ

Odi s-a numărat printre urşii care au suferit prea mult din cauza răutăţii gratuite a unor oameni. A stat timp de 12 ani într-o cuşcă strâmtă

„Încă o zi neagră în pădurea Libearty, o zi în care noi suntem neputincioși în fața sorții. Undeva sus, în raiul ursuleților, cineva pare că organizează un sanctuar. Unul în care urșii captivi care au suferit prea mulți ani din cauza răutății gratuite a unor oameni să trăiască veșnic liniștiți și liberi….

Cu greu ne-am luat rămas bun de la Mura, puțin mai târziu draga noastră Lidia a plecat și ne-a lăsat cu sufletul gol… Acum, și frumoasa Odi s-a dus acolo unde nu există durere, nepăsare, foame și nici gratii groase de fier. În urmă va rămâne veșnic memorialul durerii ei. Cușca în care ea a trăit 12 ani înainte de a ajunge la sanctuar va putea fi văzută și va rămâne mărturie peste ani ca simbol al suferinței” au scris reprezentanții Sanctuarului într-o postare pe Facebook.

Odi a fost găsită în pădurile din Harghita, în anul 1993,  pe vremea când era doar un pui singur şi înfometat. În loc să aibă grijă de ea, cei care au găsit-o au aruncat-o într-o cuşcă strâmtă de fier. Aceasta i-a fost casă timp de 12 ani.

„Soarele încingea îngrozitor fierul cuștii, iar gerul iernii îngheța metalul. Casa ei practic devenea o tortură și o rănea îngrozitor. Nu avea unde să se adăpostească…Vântul, ninsoarea sau ploaia cădeau peste ea, soarele o orbea și nu mânca decât coceni de porumb. Tălpile ei moi erau brăzdate de răni și fiecare pas însemna durere”, mai spus reprezentanţii Sanctuarului în care Odi şi-a găsit liniştea după 12 ani chinuiţi.

În 2006, Odi a pășit din nou pe iarba moale, rănile i-au fost tratate și viața normală de urs a început. 15 ani a avut parte de liniște, bunăstare și prieteni urși.

“Odi ….ursul care râde. De fapt, așa ne-a mulțumit în 2006 când a ajuns în grija noastră. I-am pus un placaj din lemn ca să pășască pe el, căci labele ei erau pline de răni! Urmele rănilor ei s-au văzut până la finalul vieții. Ea atunci ne-a zâmbit… Când i-am dat lapte prima dată a râs. Atât era de fericită! 12 ani a stat în acea cușcă oribilă, în acea închisoare de fier, iar cei care au aruncat-o acolo sunt tocmai cei care trebuiau să aibă grijă de ea, angajații Ocolului Silvic Homorod – Harghita.” -Cristina Lapis președinte AMP.

Citeşte şi Primarii din Prahova cer simplificarea procedurii de împuşcare a urşilor. Edilii vor eliminarea celebrului dosar cu şină