La cei 75 de ani, Longhin Topor nu mai are alături decât câinii şi pisicile. Drumul până la casa lui este greu accesibil, invadat de buruieni şi noroaie. Satul Gialacuta avea la începutul secolului XX aproape 300 de locuitori și se mândrea cu o biserică veche de lemn, de peste trei secole. Oamenii lucrau pământul, creşteau animale, aveau livezi şi păşuni, iar unii erau angajaţi în minele şi exploatările forestiere din împrejurimi.
Acum, n-a mai rămas nimeni în vecinătate care să se îngrijească de starea drumului, astfel că sălbăticia a devenit singurul vecin al bătrânului.
Bătrânul este rupt aproape compet de civilizaţie, iar despre ce se întâmplă în ţară nu mai este la curent de când i s-a stricat radioul. Nu ştie nici măcar de cine este condusă ţara, iar despre pandemie şi războiul din Ucraina a auzit în treacăt.
„În ultimii ani am trăit mai mult singur. Radioul nu a mers o vreme şi aşa nu am mai aflat noutăţi. Nu mai ştiu cine e preşedintele ţării. Nu am prea auzit de război sau de pandemie. Doar ce mai vorbesc oamenii pe la magazin, la Dealu Mare, unde ajung trecând peste dealuri”, povesteşte bătrânul pentru Adevărul.
Longhin are o pensie de aproape 1.000 de lei, pe care a obţinut-o după ce a lucrat vreo 20 de ani la un depozit de mobilă în Deva. După 1990, firma a dat faliment, iar Longhin a rămas şomer. Nu şi-a mai putut permite să trăiască în oraş, aşa că a decis să se reîntoarcă în casa părinţilor lui. S-au stins, rând pe rând, părinţi, soţie, rude, vecini.
Anul trecut, a fost sfâşiat de câinii unui cioban şi doar puţin a lipsit să nu treacă la cele veşnice. În zonă nu mai vezi animale domestice, în schimb animalele sălbatice se simt în largul lor.
„Am căutat să cumpăr altă vacă, dar nu am mai găsit. Nu mai sunt animale. În trecut, la fiecare gospodărie din sat găseai 4 – 5 animale, vite, porci, oi. Acum vezi mai multe animale sălbatice prin sat: mistreţi şi căprioare”, spune el.
Casele bătrânilor care s-au prăpădit au rămas ale nimănui. Cum era şi firesc, au apărut hoţii. Aşa că nu a scăpat nici el nefurat, deşi casa lui nu arată a casă părăsită. Hoţii au profitat de momentul în care bătrânul era plecat, aşa că l-au lăsat fără bani.
„De mai multe ori, în ultimii ani, casele din sat au fost sparte. Hoții au luat din ele tot felul de lucruri, unele pe care cred că le-au dus la muzeu. Și mie mi-au furat de vreo două ori puținii bani pe care îi aveam în casă. Chiar recent s-a întâmplat să îmi fure lucruri, când nu eram acasă, pentru că mai plec peste dealuri, în satele învecinate”, povestește Longhin.
Doar câţiva bătrâni din sat au mai avut rude care nu au lăsat casele bătrâneşti în paragină. Bărbatul speră că, astfel, Gialacuta va reveni la viaţă. Până atunci, şi-ar dori măcar ca drumul de pământ al satului să fie reparat.