Marion Finlayson s-a întors pe podium la 80 de ani, cu ocazia lansării Festivalului „50 Plus” din Aberdeen.
Deşi ultima apariţie pe podium a fost acum peste 60 de ani, Marion arată de parcă n-ar fi renunţat niciodată la modă. Bunica „glamorous” a spus că s-a bucurat de experienţă mult mai mult decât în tinereţe, pentru că a devenit mult mai încrezătoare în ea de-a lungul timpului, scrie dailymail.co.uk.
„Mi-a plăcut la nebunie”, a spus Marion. „Nu am mai făcut aşa ceva din anii ’40, de când eram studentă. Din fericire, acum nu mai am emoţii, aşa că am urcat pur şi simplu pe podium şi m-am distrat din plin.”
Marion Finlayson, care are doi nepoţi, Antonia, de 13 ani, şi Andrew, de 11 ani, a lucrat până acum ca profesoară la Albyn School, în Aberdeen, după care s-a orientat spre munca pentru copiii cu nevoi speciale. Ea s-a hotărât să revină la modelling după moartea soţului ei, Bruce, în 2010, fiind de părere că întoarcerea la pasiunea din tinereţe o va ajuta să treacă de momentul dureros.
„Întoarcerea pe podium m-a ajutat cu adevărat. Am avut ocazia să întâlnesc mulţi oameni tineri, ceea ce cred că e bine pentru mine”, a mai spus ea.
Marion, care arată incredibil pentru vârsta ei, spune că se menţine activă mergând în mod regulat la cursuri de yoga şi pilates, dar şi cu ajutorul nepoţilor ei, care o fac să alerge toată ziua.