„A dus o viaţă normală. A ieşit la pensie în anul 1965. A muncit şi la fostul CAP din comună. A fost un om echilibrat, care nu a fumat şi nu a băut”, a declarat nepotul său, Miron Nicoară, ajuns, şi el, la 72 de ani.
Alexandru Duma a luptat pe front în Rusia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar după ce a revenit acasă a lucrat ca pietrar la carierele din zona localităţii hunedorene Banpotoc, lângă oraşul Simeria. Rudele sale spun că a fost unul dintre cei care au exploatat marmura folosită ulterior pentru placarea Casei Presei Libere şi Arcul de Triumf din Bucureşti.
Bătrânul are trei fiice, toate în viaţă, cinci nepoţi şi şase strănepoţi. La vârsta pe care o are, mănâncă normal, cu mai puţină carne, şi doarme relativ bine. Din păcate, aude foarte rău, dar cei ai casei ştiu ce probleme are şi îl ajută să le depăşească.
La împlinirea vârstei de 105 ani, Alexandru Duma a fost premiat de Asociaţia Veteranilor de Război din judeţul Hunedoara, fiind în prezent cel mai bătrân dintre camarazii săi.
„În judeţul Hunedoara mai trăiesc 404 veterani de război. Alexandru Duma este cel mai în vârstă din judeţ, dar mai avem patru veterani de război cu vârsta de peste 100 de ani şi doi de 99 de ani, împliniţi”, a afirmat secretarul asociaţiei, Nicolae Lozneanu.
Potrivit Agerpres, bătrânul a fost vizitat acasă de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, de primarul comunei Hărău, Dorin Jibetean, şi de mai mulţi prieteni.
„Domnul Alexandru Duma este de invidiat pentru vârsta frumoasă pe care a împlinit-o şi pentru faptul că este încă în putere. Un lucru care ar trebui să ne dea de gândit este faptul că a băut numai apă din fântână, iar zona este cunoscută pentru apele minerale de aici”, a spus vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint.
Alexandru Duma este cetăţean de onoare al comunei Hărău, de acum cinci ani, când a sărbătorit un secol de viaţă.
Citeşte şi: Cel mai TÂNĂR SOLDAT din Primul Război Mondial: Copilul care a renunţat la jucării pentru ARME FOTO