Povestea fascinantă a unui DOCTOR ROMÂN renumit în America. S-a întors în ţară şi vrea să devină preot

Peste 14.000 de medici au plecat din România în ultimii cinci ani. În acest moment, sunt în medie aproape doi medici la mia de locuitori, mult sub nivelul celorlalte ţări din Uniunea Europeană.

Doctorul neurochirurg Ștefan Mindea a ales să se întoarcă în țară împreună cu familia, după mai bine de trei decenii petrecute în Statele Unite. Avea puțin peste 4 ani când a plecat din țară împreună cu părinții, iar la aproape 40 de ani se poate lăuda cu o carieră de succes la Stanford și cu un loc în topul celor mai buni 5 chirurgi ai spitalului american. A lăsat confortul și toate beneficiile în urmă pentru pacienții români cu care, spune el, are o legătură specială.

Astăzi, Ștefan Mindea operează la cele mai înalte standarde în București și Constanța și se pregătește să devină și doctor de suflete. Neurochirurgul slujește ca diacon la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Constanța, iar după ce va absolvi studiile Facultății de Teologie, va deveni preot.

Este cunoscut pentru performanțele remarcabile în domeniul neurochirurgiei. A fost la Stanford mai bine de trei decenii, unde a înființat și secția de operații minim-invazive.

Alte articole

Medici și roboți salvează viețile pacienților. Dr. BOGDAN MARȚIAN: ”Nu putem face această meserie fără suflet. Oricât de bine ne-am cunoaște profesia”

Au apărut primele imagini cu accidentul provocat de șeful secției de Chirurgie Generală a Spitalului din Caracal. Medicul era băut la volan și avea operații în aceeași zi VIDEO

Ce v-a determinat totuși să lăsați „țara tuturor posibilităților” pentru România?

Din punct de vedere material, într-adevăr, era o situație deosebită. Din punct de vedere profesional, Stanford mi-a oferit foarte multe avantaje și ocazia de a demara o carieră frumoasă în neurochirurgie, dar lipsea un anumit contact cu pacientul. Am observat acest lucru când am avut șansa de a opera în România. Am văzut clar că este nevoie de oameni pregătiți. Sunt foarte mulți pacienți cu tumori cerebrale, cu afecțiuni la coloană și mi-am dorit să împlinesc dorința de a face ceva pentru pacienții români prin ceea ce am făcut la nivel de performanță în America. Slavă Domnului, am găsit ocazia, soția mi-a respectat decizia, am mers înainte și ne bucurăm foarte mult.

Copiii ce au spus? Până la urmă, plecau de la mai bine…

Isabella, în vârstă de 12 ani, s-a opus puțin ideii, din cauză că își făcuse prietene la Școala „Sf. Ioan Maximovici” în San Francisco, școală ortodoxă, cu 4-5 copii într-o clasă, o școală fantastică. Dar, treptat, a înțeles că nu mergem din motive neserioase, ci pentru o misiune de a face ceva pentru alții și, fiind matură, a înțeles acest lucru, a acceptat și chiar s-a integrat foarte bine aici.

Cum ați simțit trecerea de la un sistem medical bine organizat și bine finanțat la cel românesc, unde sunt mari probleme?

Diferența este că în State sistemul sanitar este foarte bine pus la punct și oferă foarte mult medicilor. Îi sponsorizează pentru a participa la diverse conferințe, totdeauna sprijină dorința medicului de perfecționare. Din păcate, în România sistemul nu este bine pus la punct și vedem acest lucru prin faptul că foarte mulți medici părăsesc țara. Sigur că dorința tuturor este să găsească medici deosebiți în România, dar sistemul nu le oferă nici un salariu bun, nici conferințe sau alte obiective pentru a progresa în educația și capacitățile lor și, din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare problemă. Sunt multe cerințe din partea sistemului, dar medicilor nu li se oferă ajutorul necesar pentru a ajunge la o anumită performanță.

Veneați de la a patra universitate ca valoare din lume și totuși statul v-a cerut să vă echivalați studiile. Ați întâmpinat obstacole? Cât a durat acest proces?

Procesul a durat suficient de mult, aproape un an. Erau probleme în sensul că fiecare document trebuia eliberat oficial, cu ștampilă. Am avut foarte multe dintre lucrurile solicitate, dar fiindcă sistemul nu era foarte clar în privința celor strict necesare, apărea pe parcurs nevoia altor documente pentru care a trebuit să călătoresc suplimentar ca să le obțin. În final am reușit, mi s-a acordat dreptul de liberă practică și mă bucur că pot să profesez ca neurochirurg în România.

Ce a urmat după ce ați trecut de birocrație? Unde ați lucrat pentru prima dată?

Am venit la Spitalul Monza pentru o scurtă perioadă și apoi am avut ocazia de a-l cunoaște pe domnul Marcu de la Spitalul Medlife și am înființat o secție de neurochirurgie acolo. Sunt foarte mulțumit și mândru în sensul bun al cuvântului, pentru că înainte nu era neurochirurgie la Medlife. Acum, deoarece locuiesc în Constanța împreună cu familia, voi demara un proiect prin care vom oferi servicii de foarte înaltă calitate. Dorim să aducem neurochirurgia în zona Dobrogei, a Tulcei. Este foarte important pentru mine, mai ales că întotdeauna mi-am dorit să contribui la binele comunității în care locuiesc.

Ce presupun operațiile minim-invazive pe care le realizați și pe care, de altfel, puțini se încumetă să le facă?

Intervențiile minim-invazive sunt cele care tratează afecțiuni cerebrale, cum sunt tumorile, și leziuni sau afecțiuni la coloană. Ideea principală este să păstrăm cât mai mult din țesutul respectiv sănătos, să nu tăiem prin mușchi, să nu creăm cicatrice, nevralgii sau dureri post-operatorii. Foarte mulți pacienți, când se operează la cap sau la coloană în România, au diverse sechele. Tehnica minim-invazivă implică aparatură de vârf cu neuromonitorizare și alte tehnologii deosebite, pentru a oferi pacientului maximă siguranță în timpul operației și o recuperare cât mai rapidă după intervenție.

Unde pot fi realizate la noi, în țară aceste intervenții și despre ce costuri este vorba?

Intervențiile pot fi realizate în București și în Constanța. Costurile depind de fiecare centru. Țin de manager, dar în mare sunt cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro pentru diverse probleme. Sunt costuri foarte rezonabile, având în vedere că aparatura necesară pentru intervențiile minim-invazive o depășește cu mult pe cea din neurochirurgia clasică.

Și dacă am compara cu Statele Unite?

E foarte greu acest lucru pentru că plățile în State se fac prin asigurările private, deci pacientul nu plătește o sumă direct din buzunar sau, dacă o face, plătește doar o mică parte. Din această cauză nu avem cum să comparăm.

Care ar fi cele mai frecvente lipsuri din sistemul medical?

Din fericire, eu am avut parte de oameni serioși care au vrut să investească în secții de neurochirurgie și să înțeleagă că atunci când îți asumi o decizie de acest gen, începi în primul rând cu medici capabili, dar absolut necesară este și aparatura. În acest sens, experiența din State mi-a permis să insist în privinița unor anumite aparaturi și tehnici, care mi s-au acordat, deci nu pot să spun că am o lipsă anume. Când sunt în sală, dat fiind că m-am obișnuit cu un sistem în care ai absolut tot ce e necesar să rezolvi problema pacientului, nu suport să nu avem ce ne trebuie. Mi se pare o jignire adusă bolnavului să-l primești, să-i încasezi banii și apoi să nu ai ce-ți trebuie. Nu accept acest lucru! Pe de altă parte, înțeleg că unii pacienți din dorința de a păstra o discreție sau din alte motive merg în străinătate.

Am început o colaborare mică cu un fost coleg din State, iar acum operez și în Elveția pentru anumiți pacienți care din diverse rațiuni nu vor să fie operați în România. Dar trebuie știut că, la ora actuală, în Constanța, unde m-am implicat direct cu doi colegi din SUA, tehnologia pe care am adus-o la centrul nostru este absolut de vârf și comparabilă direct cu cea de la Stanford, de la microscop, neuromonitorizare, sistem de navigație, interoperative imaging, absolut tot. Este un proiect foarte mare și mă bucur că am avut ocazia și susținerea necesară pentru a îl pune pe picioare.

Am vorbit despre doctorul Ștefan Mindea, să vorbim acum despre diaconul Ștefan Mindea. Ați fost un om credincios dintotdeauna sau cineva v-a inspirat credința pe parcurs?

Părinții mei împreună cu bunica și sora mea m-au format ca persoană. Ei au conturat punctul meu de vedere spiritual și cred că a fost o foarte mare binecuvântare. În familia noastră se respecta postul, părinții și bunica erau modele frumoase și am urmărit această linie și în familia mea.

Cum împăcați medicina cu credința? Pentru mulți oameni sunteți practic „mâna lui Dumnezeu” deoarece salvați vieți în fiecare zi…

Este mult spus „mâna lui Dumnezeu”. Ca medic îți dai seama foarte repede că Dumnezeu îngăduie să tratezi și să faci anumite lucruri de folos pentru un pacient. Medicul tratează, Dumnezeu vindecă! Este un principiu despre care mereu le atrag atenția rezidenților, cei aflați în formare ca medici, să nu pice într-o mândrie nesănătoasă și să nu se vadă mai capabili decât sunt.

Ca orice credincios ortodox ați avut și dumneavoastră un duhovnic, și chiar unul chiar foarte cunoscut – e vorba de părintele Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii nemțene „Petru Vodă”. Ce influență a avut el asupra vieții dumneavoastră?

Părintele Iustin Pârvu a avut o influență extrem de mare, imensă în viața noastră. Am avut ocazia să-l cunosc prin duhovnicul meu actual, părintele Iustinel de la Mănăstirea „Petru Vodă”. Părintele Iustin era un om hotărât, un om de mare caracter, cu o dragoste deosebită față de neamul românesc, un om care s-a jertfit în închisorile comuniste prin afirmațiile pe care le făcea. Pot să spun că a avut cea mai mare influență asupra vieții mele și consider că a fost un dar de la Dumnezeu prilejul de a-l cunoaște.

În septembrie, anul trecut, ați fost hirotonit diacon de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului. De când v-ați dorit să deveniți preot?

Mi-am dorit de când eram în liceu, dar după ce am aplicat și am fost acceptat la facultatea de medicină, am mers pe varianta asta care m-a solicitat foarte mult. A urmat rezidențiatul, apoi am profesat în State la neurochirurgie și treptat am crezut că nu mai există posibilitatea respectivă. N-am uitat, dorința am păstrat-o în inimă mereu. Prin mila lui Dumnezeu și prin faptul că m-am întors în țară am avut ocazia să realizez acest vis. În State, într-adevăr, era o viață frumoasă, nu erau lipsuri materiale, profesional era foarte bine, dar nu văd cum aș fi găsit ocazia să fac teologia, să fiu hirotonit diacon. Chiar și doar pentru această realizare duhovnicească, consider că decizia de a reveni în România a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea.

Acum pot să combin tratamentul corpului cu cel al sufletului. Nu poți să ajuți un pacient când tratezi strict afecțiunile trupului. Trebuie să iei în calcul și starea sufletească a bolnavului respectiv. Fiecare om este o entitate creată de Dumnezeu, pe lângă trup are un suflet, iar acesta din urmă este, de fapt, cel mai important. Văd acest lucru la pacienții paralizați, imobilizați la pat cu diverse probleme, pe care, din păcate, ca neurochirurg, nu am cum să îi ajut. Au o liniște, au o pace, Dumnezeu le dă speranță, îi întărește. Un medic care neglijează sufletul sau nu îi acordă atenția necesară nu are cum să îi fie de folos unui pacient.

Care ar fi mesajul principal pe care doriți să-l transmiteți tinerilor?

Pentru cei tineri, mesajul ar fi să nu părăsească țara. Ideea asta vine de la părintele Iustin Pârvu, nu este doar a mea. E clar că omul are anumite nevoi materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât sufletul lui. În mare parte, cei care merg în străinătate vor da de o luptă uriașă menită să-i despartă de rădăcina lor, de a fi români. Vor fi îndemnați să se integreze în alte sisteme, să se lepede uneori chiar și de credința lor și sunt cazuri concrete în această privință! Deci, mesajul pentru cei tineri ar fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei și al copiilor, care vor suporta repercursiunile.

Ce v-ați propus pentru viitor, ca medic, dar și ca diacon?

În primul rând, ca diacon doresc să-I slujesc lui Dumnezeu, să mă ocup de oamenii aflați în nevoie, să mă implic cât mai mult pentru a le fi de folos. Pe plan profesional am proiectul din Constanța, o ideea a părintelui Iustin. Când m-am văzut cu dânsul, i-am spus prima dată: „Părinte, n-am cum să mă întorc în țară! Sunt plecat de la 4 ani, abia vorbesc românește, n-am cum să mă integrez în sistemul medical, cu ceea ce mă ocup eu la operațiile minim-invazive este vorba de echipament de milioane de euro, chiar nu am cum să profesez!”. Totuși, părintele, având darul înaintevederii, m-a sprijinit mereu. Parcă îl aud și acum: „Măi băiete, tu vino și…”

Inițial nu aveam cum să-l înțeleg. Nu cunoșteam foarte mult despre dânsul, mai ales când mi-a spus acest cuvânt înțelept. Credeam că este un preot cu har, dar mai bătrânel, nu înțelege situația mea, dar de fapt eu eram cel care nu înțelegea situația. La propunerea dânsului, am venit în Constanța, unde am pus proiectul la punct și vrem să le fim de mare ajutor oamenilor cu afecțiuni la cap și la coloană.

Prof. Dr. Ștefan Mindea a fost director al secției de neurochirurgie și chirurgie spinală oncologică a Centrului Medical Universitar Stanford și profesor universitar în chirurgia spinală minim-invazivă la aceeași instituție. Timp de cinci ani consecutivi, a fost premiat în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford. Anterior, și-a încheiat studiile în medicină la Northwestern University Medical School din Chicago, și specializarea în neurochirurgie la Northwestern Memorial Hospital și la Stanford University School of Medicine.

Doctorul Ștefan Mindea este specializat în: neurochirurgie generală, neurochirurgie spinală minim-invazivă, neurooncologie (inclusiv chirurgia tumorilor spinale și metastaza spinală), chirurgie endoscopică, radiochirurgie (Cyberknife), scolioză și stenoză spinală.