Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporaţie şi a plecat în jurul lumii. „Muritorii cu rate…”

După aproape 15 ani de muncă în multinaţionale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunţat la job şi a decis să hoinărească prin lume fără să ştie ce va face după aceea.
Iulian Tudor
01 mart. 2016, 10:50
Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporaţie şi a plecat în jurul lumii.

„Mi se pare fabulos să poţi să faci asta, noi, restul muritorilor cu rate, citim doar în reviste de asemenea cazuri. Nu este vorba de un director care are resurse de sute de mii de euro să facă asta, este un om obişnuit, ca noi toţi, care arată cum să te regăseşti pe tine şi să îţi regăseşti pasiunea de a trăi, după ce ai făcut zeci de închideri la o multinaţională, toate cu termene foarte strânse, şi ai nervii întinşi la maximum deşi ai doar 35 de ani”, a spus tânărul, potrivit businessmagazin.ro.

Citeşte şi A fost în Rai şi s-a întors. Povestea adevărată a unei femei aflate în comă

Spusele lui Robert, un tânăr cu aproape două decenii de experienţă în clădirile din sticlă şi oţel din Bucureşti, sunt reprezentative pentru câteva zeci de mii de specialişti educaţi de mediul corporatist să pună cariera pe primul plan, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la timpul liber şi să se ghideze zilnic după proceduri uneori discutabile. 

Deşi poate va fi judecat de foştii săi colegi de pluton, Alex a înţeles după 15 ani că nu acesta este scopul vieţii lui. Nici politicile de resurse umane, nici sala de sport, nici biroul ad-aptat generaţiei Y, nici cafeaua sau fructele gratis şi nici team building-urile nu l-au convins că merită să mai continue. „Primul meu salariu la KPMG a fost de cinci milioane şi am stat cu el mult timp.”

Ca orice poveste a unui absolvent de ASE, cea a lui Alex Cristea începe în Big Four, unde şi-a făcut ucenicia, şi continuă apoi la clientul pe care îl audita. După un master în Franţa şi un an şi jumătate la IBM în Canada, s-a întors în ţară în 2008 – „am resimţit acolo un robotism acut, acut până la lacrimi, pe care eu ca latin nu puteam să îl suport” – şi a lucrat alţi şase ani pentru Germanos ca financial controller. Ajuns la 35 de ani, Alex a privit ecusonul magnetic pe care îl purta zilnic şi poziţia sa în organigrama companiei şi şi-a spus că poate fi mai mult decât un număr.

Citeşte şi Poveşti adevărate despre oameni răpiţi de fiinţe de pe alte planete (VII): Extratereştrii prietenoşi

„Am ajuns într-o rutină. Jobul este OK, dar fac nişte rapoarte despre activitatea internă a companiei şi despre marjele de profit pe fiecare produs de care m-am plictisit până peste cap. Sunt a 3351-a bucăţică din ceva. Nimic creativ. Am simţit nevoia să scap.” Din spatele monitorului situat în clădirea din oţel şi sticlă de la Piaţa Presei din Bucureşti, Alex Cristea s-a refugiat în poveştile ghizilor turistici, despre care spune că au meseria ideală, şi a decis să ia lumea la picior, punându-şi la bătaie toate economiile. Programul de la nouă la şapte şi sutele de fişiere Excel completate zilnic nu l-au lăsat să se bucure de cei mai frumoşi ani ai vieţii. Şi-a cumpărat biletul de avion doar dus către Manila, Filipine, şi-a depus demisia în faţa şefului şi a spus stop. Nu caută lux, nici confort prea mare şi este dispus să doarmă pe canapelele prietenilor din întreaga lume care l-au vizitat anterior.

Prima escapadă: trei luni în Asia. Şi-a pregătit 3.000 de euro pentru traseul său şi a decis să facă şi un împrumut pentru a-şi pune în aplicare planul. A plecat în 12 februarie şi a început cu stângul. „Am vrut aventură şi am avut parte de ea. Am descoperit că de pe cardul meu bancar pe contul de euro au fost făcute tranzacţii frauduloase în valoare de câteva mii de euro. Tranzacţiile au fost făcute începând cu data când eu eram în avion între Bucureşti şi Manila. Am decis să nu mă las înfrânt de această situaţie şi să continuu aşa cum mi-am planificat iniţial. Va fi mai greu pentru că am o sumă fixă în cash. Deci aventura va fi şi mai palpitantă”.

Continuarea poveştii pe businessmagazin.ro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre