Povestea stranie a părintelui Manuil, preotul născut în satul lui Terente. Mergea pe ape, dispărea dintr-un loc şi apărea peste câteva sute de metri şi vorbea cu sfinţii

La vremea aceea, localnicii se îndeletniceau cu pescuitul şi-şi transmiteau năvodul din tată-n fiu. Dintre ei, s-a ridicat Manuil, un copil vesel, pus mereu pe şotii, dar care avea ciudăţeniile lui. Seara, când ceilalți pescari cu care mergea la pescuit pe baltă se retrăgeau la casele lor, Manuil începea să ascută o trestie, spunându-le că el va ajunge, călare pe băţ, înaintea lor. Ceea ce, nu de puţine ori, s-a şi întâmplat.

Obosiţi după o zi de muncă, sătenii ignorau faptul că băiatul chiar ajunsese înaintea lor, aşa cum spusese: „Zăpăceala mare pe capul lui„, spuneau carcalenii despre Manuil.

A fost condamnat de ruşi la pedeapsa capitală, dar a scăpat ca prin minune cu câteva ore înainte de execuţie

Când a început războiul, Manuil a fost luat pe front. S-a întors după trei ani teafăr şi nevătămat. S-a căsătorit, a avut doi copii, iar în jurul vârstei de 33 de ani a luat calea preoţiei. La lipoveni, exista obiceiul ca preotul să nu fie numit de Biserică, ci să fie ales de comunitate dintre tinerii pescari înzestrați spiritual și sufletește, relatează Formula AS

Întâi este numit diacon, iar în această perioadă urmează o şcoală bisericească, apoi devine preot. Imediat ce a fost numit preot, în el s-a trezit o putere neobișnuită, care l-a făcut să fie în egală măsură iubit și temut de consăteni. Rămăsese același om pus pe şotii, dar rugăciunea lui era atât de puternică, încât îi vindeca pe bolnavi.

În acea perioadă, ţara noastră traversa un proces intens de rusificare, însă mulţi lipoveni erau împotriva rusificării ţării de adopţie. Iar preotul Manuil era primul patriot dintre patrioţii din Carcaliu. El le insufla o credință nemaipomenită țăranilor lipoveni, repetându-le neîncetat că ei au o datorie faţă de patria care i-a adoptat. A intrat, însă, în atenţia activiştilor sovietici, a ajuns la închisoare şi a fost condamnat la moarte. Dar printr-o minune îi este anulată pedeapsa capitală cu doar câteva ore înainte de executare şi, mai mult, este eliberat.

Citeste si Minunea din biserică: un puşti de patru ani bate toaca dumnezeieşte! VIDEO

Vindeca bolnavii prin puterea rugăciunii şi deruta Securitatea

Un moment aparte în biografia părintelui este apariția bruscă în viața sa a unui moldovean din Nordul Moldovei, Samson. Între cei doi se înfiripă o prietenie extraordinară. Se asemănau în mult privinţe. În aceeaşi măsură de darnici și miloși, acolo unde apăreau împreună, se produceau tot felul de minuni. Mergeau din sat în sat şi vindecau bolnavii doar spunându-le ce rugăciuni să rostească sau proroceau unele nenorociri care aveau să se abată unei regiuni sau alteia. Unii îi credeau sfinți, alții erau de părere că sunt nebuni, în timp ce alții nu știau ce să creadă.

Securiștii erau tot timpul pe urmele lor şi, deghizaţi, încercau să afle lucruri de la ei. Atât că Manuil şi Samson aveau darul de a ghici gândul omului încă dinainte de a da ochii cu el. Astfel că, atunci când ajungeau anchetatorii la ei, mai cu seamă Manuil trăsnea a vodcă și vorbea împleticit. Se spune chiar că preotul prefăcea vodca în apă și putea bea, sub ochii uimiți ai iscoadelor, cantități incredibile de alcool, așa că informațiile care veneau despre el erau atât de contradictorii, că cei de la Securitate erau bulversaţi.

Minuni ale părintelui Manuil, relatate de fiica lui: „Ieşea în ploaie şi nu-l atingea strop de apă, iar alţii erau uzi până la piele”

Ani la rând, Manuil a colindat satele lipoveneşti citind bolnavilor, încurajându-i, chemând cu rugăciune ploaia. Uneori, era însoțit de Samson sau de dascăl, alteori de persoane necunoscute, foarte bătrâne sau foarte tinere, strălucind ca soarele, de parcă nu ar fi fost de pe acest pământ. Uneori, în apropierea părintelui era văzut Sfântul Ioan.

Fiica lui, Axenia, a povestit că, într-o vară, venind de la joacă, s-a izbit de un om care ieşea din camera tatălui ei. Figura străinului îi părea cunoscută însă nu-şi amintea de unde. Spre seară, când a intrat în biserică, a văzut chipul necunoscutului privind-o dintr-o icoană – era Sfântul Ioan Evanghelistul.

„Nu am îndrăznit să-l întreb nimic pe tata şi, chiar dacă l-aş fi întrebat, el ori ar fi glumit ori ar fi schimbat vorba, cum făcea de obicei […] Nu înţelegeam cum poate el să iasă în ploaie fără să-l atingă strop de apă în timp ce alţii erau uzi până la piele sau de unde ştia tot ce scrie în ziar numai trecându-şi privirea peste pagini”, povesteşte fiica lui, Axenia, într-un interviu pentru site-ul Olgăi Buiuc

Părintele Manuil continua să facă şotii ca în copilărie. Cobora din autobuz ca să apară 30 de kilometri mai încolo, făcând cu mâna să fie luat din nou, dispărea fără urmă din câte un loc, muta cu brațele, peste gard, o căruță, amuzându-se de uluirea omului care se trezea cu ea în curte.

Şi clopotarul bisericii din sat a povestit, pentru sursa citată, o întâmplare în care apare Sf. Ioan. Cu mulţi ani în urmă, sora lui fusese diagnosticată la spitalul din Brăila cu meningită luată de la ţânţari. Neavând cum să o vindece, medicii au trimis-o acasă. Părintele, însă, s-a rugat timp de trei zile la căpătâiul ei.

„Ciudat este că, la început îl recunoştea numai pe părintele şi spunea că în cameră cu el a venit şi sfântul Ioan care arăta tânăr, era înalt, cu un chip slab şi privirea tristă. Dar noi nu vedeam nici un sfânt, era doar părintele Manuil care tămâia odaia. Am crezut că sora mea aiurează şi nu ne-am mai gândit la asta. Dar ea îşi aduce mereu aminte de sfântul pe care l-a văzut la căpătâiul ei în ziua când s-a întors din morţi„, i-a povestit clopotarul Ivan Olgăi Buiuc.

Citeste si Preotul Vasile Ioana, ipostază inedită. A fredonat melodia „Love of my life” şi l-a comparat pe Freddie Mercury cu Hristos: „Băiatul ăla care a trăit cu el l-a trădat precum Iuda pe Mântuitor”

„A zburat îngerul!”

În primăvara anului 1976, de Florii, a ţinut ultima sa slujbă la biserica din Carcaliu. La scurt timp, s-a stins din viaţă la un spital din Bucureşti.

„De când a intrat el în spital oamenii au început să se agite de nici doctorii nu ştiau ce se întâmplă. Parcă şi acum îl văd în clipa când a închis ochii. În salon toţi bolnavii s-au speriat deşi el s-a stins în tăcere. O femeie a strigat: „A zburat îngerul!” Pe urmă toate au mers lin, de parcă cineva rânduise dinainte să fie pregătit sicriul, maşina cu care să îl aducem acasă, toate cele trebuincioase înmormântării. Nu a fost nevoie să facem nimic, toate treburile se rezolvau singure. Abia atunci am înţeles cine fusese tata”, mai spune Axenia.

A cerut să nu i se pună cruce la cap şi nimeni să nu-i ştie mormântul

În ultima perioadă a vieţii, bolnav fiind, părintele Manuil le-a cerut celor dragi ca, atunci când o veni momentul trecerii în lumea celor drepţi, să nu afle nimeni unde îi este mormântul, iar la cap să nu-i fie pusă cruce. Deşi tradiţia spune că preoţii trebuie să fie înmormântaţi în curtea bisericii, părintele Manuil a cerut să fie îngropat în cimitirul satului, ca un lipovean obişnuit.

„Nu a vrut să se ştie unde îi este mormântul, nu a vrut să i se facă monument, nici cruce nu a vrut. Asta a fost dorinţa lui şi familia a respectat-o”, spune groparul Cosma, nepot al părintelui Manuil.

Se opreşte în faţa unui petic de pământ năpădit de buruieni. Aici, în urmă cu 35 de ani, a fost înmormântat Manuil Petrov, preotul lipovean care mergea pe ape şi dispărea în văzduh, vorbea cu sfinţii şi deschidea cerurile.