Povestea tulburătoare a Mirabelei Vian, tânăra abandonată la orfelinat şi adoptată de o familie de francezi. Deşi, în Franţa, trăia ca o prinţesă, ascundea pâine sub pat şi mânca iarbă, aşa cum obişnuia la casa de copii

La 26 de ani de când a plecat din România, Mirabela a revenit pentru a-şi cunoaşte familia naturală şi pentru a realiza un documentar despre frumoasa Românie. Nu priveşte înapoi cu mânie, dimpotrivă: şi-a înţeles mama care a abandonat-o la scurt timp după ce a născut-o şi se consideră infinit mai norocoasă decât fraţii ei, şase la număr, care au rămas acasă şi care nu au avut nici măcar posibilitatea să meargă la şcoală.

Povestea tulburătoare a Mirabelei Vian, subiect de carte

Şi pentru că viaţa ei nu a fost nici pe departe una banală, a devenit subiect de carte. „Je me balance” („Mă legăn”), cartea scrisă de jurnalistul Bruno Alberro, prezintă povestea tulburătoare a Mirabelei.

„Ne legănăm în căutarea unor adulți care să ne ia în brațe”, povesteşte tânăra în carte, amintindu-şi de ea, o fetiță de șase ani, cu păr brunet și fața rotofeie, care se dădea în leagăn împreună cu mai mulți copii.

Avea 6 ani atunci când, într-o zi friguroasă de octombrie, somnul de prânz îi este întrerupt de o îngrijitoare care îi aduce haine groase, de ieşit afară. A urmat drumul cu trenul de la Bârlad la Bucureşti, alături de alţi cinci copii şi o persoană însoţitoare. Nu ştia unde merge, nici cu ce scop. A aflat abia când a ajuns pe aeroport, unde a fost întâmpinată de părinţii adoptivi şi condusă la noua ei casă din regiunea Normandia aflată în nordul Franței. Noii ei părinţi aveau 39 de ani, iar mama adoptivă nu putea avea copii naturali întrucât o sarcină i-ar fi pus viaţa în pericol.

Citeste si Povestea tulburatoare a unei actriţe franceze cu origini româneşti. După două decenii, a revenit în România, şi-a regăsit familia şi face un documentar cu viaţa ei

Aici aproape a avut un şoc când a văzut că nu mai trebuie să doarmă cu 20 de copii în cameră, aşa cum era obişnuită la orfelinat, ci avea propria cameră.

„M-am simțit ca o prințesă. Aveam un dormitor doar pentru mine!”, se destăinuie Mirabela într-un interviu pentru Libertatea.

Adaptarea la noile condiţii nu i-a fost deloc grea. Casa familiei Vian a devenit imediat „casa mea„, iar maşina părinţilor adoptivi devenise „maşina mea„. A urmat prima petrecere pe care a avut-o vreodată de ziua ei de naștere – pe 19 decembrie 1996, la vârsta de 6 ani -, primul Crăciun în Franța, jocurile primei zăpezi pe care ar fi mâncat-o dacă tatăl adoptiv nu i-ar fi atras atenţia că zăpada nu e de mâncare.

Nu a reuşit, însă, să scape prea repede de un obicei dobândit la orfelinat, acela de a ascunde pâine sub pat ca să-şi strângă provizii. Tot la orfelinat obişnuia să mănânce iarbă atunci când nu se sătura cu mâncarea pregătită la bucătărie, cel mai adesea pâine tare, magiun de prune, mere, cartofi și varză.

„La orfelinat, viața e dictată nu de pulsația inimii, ci de cea a stomacului”, se confesează ea în cartea „Je me balance”.

La începutul lui 1995, după mai multe luni de demersuri, au primit, din partea statului român, dreptul de a adopta un copil.

„Pe parcursul cercetărilor noastre, ne-a devenit clar că adopția unui copil din România ar putea răspunde așteptărilor noastre și nevoilor imense din această țară”, explică Alain Vian, tatăl adoptiv al Mirabelei, pentru Libertatea. Înainte de a o adopta, familia Vian a vizitat-o pe micuță în orfelinatul din România.

La acea vreme, România era cunoscută pentru faptul că avea peste 100.000 de copii în instituții rezidențiale de îngrijire, unde „condițiile de viață erau îngrozitoare”.

Mirabela a învăţat limba franceză în doar jumătate de an de la sosirea în Franţa şi asta în pofida faptului că, atunci când a ajuns acolo, „nu știam să țin stiloul în mână, litere, nimic”.

Revederea cu mama naturală: „M-a lăsat la orfelinat ca să mă salveze, a fost un act de iubire”

În 2014, mama ei adoptivă a murit, iar acela a fost momentul în care Mirabela a realizat că şi-ar dori să-şi cunoască mama naturală. Nu avea prea multe informaţii despre femeia care i-a dat viaţă şi despre locurile natale. Îi cunoştea doar numele şi ştia că s-a născut în comuna vasluiană Oşeşti. Mai cunoştea, de asemenea, numele orfelinatului din Bârlad.

Un an mai târziu, tânăra a participat la un proiect franco-român în Paris ca dansatoare. Atunci a întâlnit un preot român din zona Moldovei care i-a povestit că se ocupă şi cu găsirea rudelor biologice ale copiilor adoptaţi la începutul anilor ‘90. A fost semnul divin de care Mirabela a avut nevoie pentru a continua cu căutările familiei naturale. Preotul s-a adresat primăriei din localitate, care a făcut o anchetă socială.

„Eram foarte entuziasmată. 25 de ani mi-am dorit un răspuns despre viața mea”, povesteşte Mirabela.

Întâlnirea cu mama ei biologică a avut loc în 2016. Despre tatăl ei, însă, nu a aflat prea multe lucruri. Mirabela a aflat că provine dintr-o familie vulnerabilă, cu o stare financiară precară.

Citeste si Povestea emoționantă a unui bărbat care a primit 10 lei de la o femeie să își cumpere mâncare. Ce a făcut cu banii. Gestul care i-a lăsat pe toți fără cuvinte

„M-a lăsat la orfelinat ca să mă salveze, a fost un act de iubire. Toate întâlnirile cu familia au fost așa de drăguțe. «Ok, ia loc, vrei cafea, vrei ceva?» Mama a fost foarte emoționată. Și eu la fel. I-am înțeles”, spune femeia de 32 de ani.

Pe tată, care trăiește în același sat, l-a cunoscut abia în 2019. Până atunci, rudele din partea mamei îi dăduseră informaţii contradictorii: ba că este mort, ba că e la închisoare. Tot preotul a ajutat-o să afle că tatăl ei, de fapt, locuieşte la 1 km distanţă de mama ei.

În 2016, Mirabela a vizitat și orfelinatul în care a crescut. Pe vremea în care locuia la orfelinat, Mirabelei i s-au făcut mai multe poze de către psihologul instituţiei. Pozele erau făcute dintr-o curiozitate legată de ceea ce micuții aveau să devină. O astfel de fotografie este printre puținele pe care le are Mirabela din copilăria ei. Femeia a trimis-o prin poștă familiei Vian după ce fetița a fost adoptată.

În prezent, Mirabela lucrează la un documentar despre povestea ei de viaţă, dar și despre povestea adopțiilor, „Bela România”. Titlul documentarului are două interpretări: finalul numelui ei și țara în care s-a născut, un loc pe care ea îl vede frumos. De aceea, vrea să arate și o altă perspectivă asupra României, despre care, nu de puţine ori, se vorbeşte în termeni negativi în Franța. În documentar vor apărea, printre altele, fragmente și din întâlnirile cu familia ei biologică.

„Aveam o furie. Acum mă simt mai așezată. Povestea mea nu este una oribilă, nu este despre trafic sau lucruri oribile. Este o poveste de viață și atât”, este concluzia Mirabelei.