Avea 6 ani când a ajuns în Franţa împreună cu noua familie. A trăit o copilărie lipsită de griji, a învăţat bine, şi-a urmat talentul şi pasiunea şi a ajuns actriţă şi dansatoare de succes în Franţa. Şi totuşi, în 2015 s-a întors în România. Voia să-şi descopere rădăcinile, dar odată ajuns pe meleagurile natale, a decis să se stabilească în ţară.
„Eram destul de mică, dar am amintiri legate de viața în colectivitate, eram mulți în dormitoare, la dușuri, igiena nu era mereu cea mai, de fapt, nu exista, era destul de trist, putem să spunem și așa. Îmi amintesc că mă jucam mult cu copiii, cred că eram un copil destul de vesel, căruia îi plăcea să se joace”, povesteşte Mirabela Vian pentru euronews.ro
La orfelinat, a cunoscut-o pe Elena Ștefănescu, o angajată a Asociației suedeze Star of Hope, care încerca să le ofere copiilor fără părinţi o viață mai bună.
„Nu erau lemne, de asta erau așa mulți copii în cameră și aveau halate de monton, pe care le puneau pe ei ca să reziste în camera aia. Mirabela, zic eu, a prins trenul adopțiilor. După aia, nu știu cât a durat, s-au închis adopțiile. Se mai făceau doar în România”, îşi aminteşte Elena Ștefănescu.
Mirabela a păstrat scrisorile în care Elena Ștefănescu se interesa de soarta ei, iar 26 de ani mai târziu, cele două s-au reîntâlnit la Iaşi. Mirabela a ajuns în România, după ce un român întâlnit întâmplător în Franța s-a oferit s-o ajute să-și găsească rădăcinile. Odată ajunsă în ţara de baştină, tânăra a reuşit să ia legătură cu familia naturală. Şi-a cunoscut mama, bunicii și a aflat că are 11 frați.
Experiența regăsirii cu familia din România a fost una extrem de tulburătoare pentru Mirabela, astfel că a decis să facă un film documentar pe acest subiect: „Această aventură umană m-a determinat să cunosc mulți oameni din România care au trăit aceeași poveste. Mi-am propus apoi să fac un film documentar în jurul acestor orfani”.