Povestea unei SUPRAVIEŢUITOARE: Cât am fost la Auschwitz, aşteptam în fiecare DUMINICĂ să o VĂD pe MAMA

În vârstă de 85 de ani, Elly Berkovits Gross trăieşte în prezent în statele Unite ale Americii şi a fost prezentă joi în localitatea natală pentru a participa la evenimentele de comemorare a 70 de la ani de la deportarea a 7.500 evreilor din Ghetoul Cehei. Cu acest prilej, ea a rememorat la sinagoga din Şimleu Silvaniei câteva din traumatizantele sale experienţe din perioada Holocaustului.

‘În 1944, în prima zi după paştele evreiesc ne-au strâns din oraş şi ne-au dus la Ghetoul Cehei. Ne-au spus atunci că pe noi ne duc unde bărbaţii au fost duşi cu doi ani înainte, ca să reîntregească familia. Nu se ştia nimic. Speram că de data asta nu ne înşeală. (…) Niciodată n-am să uit cât trăiesc. Când am intrat în Ghetoul din Cehei, în partea dreaptă erau nişte stâlpi de care erau nişte bărbaţi în vârstă legaţi. Corpul lor era plin cu sânge uscat. Nu erau morţi, erau leşinaţi. Îi băteau dacă aveau cumva ceva ascuns. În oraş trăiau 1.594 de evrei – am făcut o listă. Am făcut mai apoi şi lista cu cei care au supravieţuit – 210, din cele 1.594 de persoane.

Citeşte şi ŞOC. Cel mai mare LAGĂR NAZIST în aer liber din Europa a fost la Dej. Vezi cum erau schingiuiţi evreii

Miracolul supravieţuirii

Pot să spun că a fost un miracol că am supravieţuit. Patru femei au fost selectate să cureţe cartofi. Aveam 15 ani şi am fost una dintre ele. Am avut astfel voie să mănânc fierţi cât am vrut şi am avut apă de băut. Ceilalţi stăteau la rând două zile pentru a primi un cartof. N-am să uit niciodată că deşi râul Crasna curgea pe lângă ghetou, nu ne dădeau apă. Când plecam seara de la muncă, primeam unul sau doi cartofi nefierţi, pe care îi duceam mamei şi fratelui meu’, a povestit Elly Berkovits Gross celor peste 150 de invitaţi din ţară şi din străinătate prezenţi joi la Şimleu Silvaniei, informează Agerpres.

Citeşte şi Papa Francisc a citit SCRISOAREA unei românce la Memorialul Holocaustului de la Ierusalim

De la ghetou, Elly, mama sa şi fratele au fost duşi, în primul din cele trei transporturi ce au totalizat 7.500 de evrei deportaţi, la lagărul de la Auschwitz-Birkenau.

‘În mai 27, sâmbătă, era o zi foarte frumoasă, cu soare, dar nu pentru noi. Primul transport de 3.106 persoane mama fratele şi eu am fost. Ne-au spus să intrăm într-un cort de pânză şi ne-au controlat, ne-au dezbrăcat până la piele, să nu avem nimic. Asta a ţinut de sâmbătă dimineaţa până seara. Seara ne-au condus la vagoane, unde 95-100 de persoane au intrat într-un vagon şi repet, Crasna curge pe acolo şi ne-au dat o găleată de apă la atâtea persoane, care a însemnat câte o picătură pentru fiecare şi o găleată pentru nevoi. Am pornit seara şi ne-au dus în gara de la Şimleu, unde am stat o zi întreagă în soare, în vagon. Transportul a pornit în noaptea de 28 către 29 mai. (…) Pe drum s-a născut un copilaş. Erau şi oameni care au murit şi morţii erau traşi într-o parte, în vagon. Când am coborât din vagon, morţii, copilul cel născut cu mama şi cei care nu puteau umbla au fost aruncaţi într-o căruţă trasă de bărbaţi cu haine în dungi. Zona era înconjurată cu sârmă ghimpată, bărbaţii strigau, câinii lătrau. Am văzut coşuri din care ieşea fum şi flăcări roşii câteodată. Aerul era plin de fum gros. Nu se vedea cerul, era ca o ceaţă şi mirosea a cauciuc ars. Din depărtare am auzit muzică simfonică.

Citeşte şi SĂPUN îngropat la Ploieşti în memoria victimelor Holocaustului. Un epitaf mai MACABRU nu puteau găsi

Am fost despărţiţi în două grupuri: mamele cu copiii şi fetele mai tinere într-o parte, bărbaţii în vârstă cu băieţii mai tineri într-o altă parte. În ultimul moment, un ofiţer îmbrăcat bine, cu mănuşi albe, a făcut un semn şi atunci un soldat m-a împins către grupul de bărbaţi. Am fugit şi i-am făcut semn mamei cu mâna şi ultima dată i-am văzut în viaţă. Mai târziu, după război, am aflat că au fost gazaţi’, a rememorat supravieţuitoarea Holocaustului.

Loc de exterminare a evreilor

În toată perioada cât a fost în lagăr, tânăra ce avea pe atunci doar 15 ani nu şi-a dat seama că este un loc de exterminare a evreilor, ea sperând că se va revedea cu mama ei, informează Agerpres.

‘Stăteam în curte şi plângeam după mama. Atunci a venit cineva la mine şi mi-a spus: ‘nu plânge, într-o duminică o să aveţi întrunire de familie‘. Cum am fost o fată de 15 ani, naivă, am crezut şi tot timpul cât am fost acolo am aşteptat în fiecare duminică să o văd pe mama’, a menţionat Elly Berkovits Gross.

Citeşte şi Ororile nazismului: Povestea lui Leon Leyson, cel mai tânăr supravieţuitor de pe Lista lui Schindler

În august 1944 a fost selectată pentru a merge la o fabrică unde a lucrat pentru Volkswagen, iar mai apoi mutată în aprilie 1945 la Salzwedel, în Gemania. În 14 aprilie a fost eliberată de americani.

‘Istoria nu trebuie repetată, nu trebuie uitată şi n-are rost să fie ură, pentru că ura nu aduce pentru nimeni nimic decât distrugeri‘, a conchis Elly Berkovits Gross.

Pentru a marca 70 de ani de la deportarea evreilor sălăjeni în lagărele de exterminare de la Auschwitz, Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord a organizat, joi, la Şimleul Silvaniei, evenimentul ‘Să nu uităm niciodată!’, la care au luat parte peste 150 de invitaţi din ţară, dar şi din străinătate.

Programul zilei de joi a inclus rugăciuni pentru morţi (cadish) la sinagogă şi la Ghetoul Cehei, dezvelirea unei plăci comemorative în gara din Şimleul Silvaniei de unde au plecat către lagărul de exterminare cele trei transporturi cu peste 7.500 de evrei şi un ‘marş al vieţii’, ce s-a desfăşurat pe traseul dintre gară şi fostul ghetou.