Povestea unui român din America, tratat acasă de coronavirus: „Nu seamănă deloc cu o gripă”. Dinu Solovan este tatăl a 7 copii

Dinu Solovan are 59 de ani si este tatăl a şapte copii. Una dintre fiicele sale locuieşte în America, iar la începutul anului, Dinu a mers în vizită la ea, împreună cu soţia. Vacanţa nu a fost însă aşa cum se aşteptau, pentru că bărbatul a început să se simtă foarte rău.
Romania TV
16 apr. 2020, 07:05
Povestea unui român din America, tratat acasă de coronavirus:

Mă gândeam la început că am făcut o criză de fiere, că aveam simtome de astea de rău. Apoi ultimele zile a continuat cu vărsături şi atunci am ajuns la urgenţă. Au decis să îmi dea azitromicină, să iau câteva zile. Am stat două ore la urgenţă. Mi-a dat tratamentul respectiv şi m-au trimis acasă”, a declarat Dinu Solovan, potrivit Mediafax.

Citeşte şi: Ministrul Sănătăţii, mesaj pentru români de Paşte: Recomand distanţarea socială şi evitarea locurilor aglomerate

Iniţial, medicii de peste Ocean i-au spus lui Dinu că are pneumonie. Apoi, după câteva zile, l-au anunţat şi că testul pentru coronavirus a ieşit pozitiv. Cu toate acestea, l-au lăsat să se trateze în continuare acasă. Singurele remedii au fost o tabletă de antibiotic pe zi şi multe lichide.

Numai lichide. În rest, nu simţeam nevoie de altceva. Soţia a avut gijă de mine. Cât timp aţi stat în pat? Două săptămani… şi apă cu lămâie şi ceaiuri. Cum vă simţeaţi? Tot rău, amar în gură, nu aveam gust. Mai tuşeam, mă simţeam slăbit. Nu puteam dormi, doar câteva ore. Nu aveam putere şi tot timpul mă trezeam noaptea cu gura uscată”, a mai precizat Dinu.

Deşi în casă erau încă alte patru persoane, doar ginerele lui Dinu a mai luat virusul. Din fericire, şi-a revenit mai repede, iar simptomele lui au fost mai uşoare. Acum, toată lumea e vindecată. Cu toate acestea, familia trebuie să mai rămână în carantină încă două săptămâni.

Citeşte şi Controale înainte de Paşte. Trei pieţe din Capitală, închise de ANPC

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Lovitură finală pentru Călin Georgescu! El va fi viitorul președinte al României: Suntem pe drumul cel bun!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
O vedetă TV s-a făcut de râs în București. Momentul a fost filmat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
ZODIA care primește o sumă importantă de bani până pe 28 februarie 2025, potrivit astrologului Cristina Demetrescu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Copii rămași orfani din cauza unui teribilist de 19 ani, fiul unui afacerist influent. "Banii fac legea în ziua de azi"
Autoritățile transnistrene majorează tarifele la gaze după respingerea acordului cu UE
MediaFlux
Vești bune privind TALONUL de PENSII! Toți seniorii cu smartphone sunt vizați direct
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar