Poveşti din CELULA în care au stat Mazăre şi Vanghelie. Cum s-au lăsat de fumat şi cine era asul în politică

Florin Frătică, aflat sub control judiciar, a acordat un interviu pentru curier.ro, în care povesteşte despre perioada petrecută în spatele gratiilor:

„# Cînd v-aţi întors la Primărie?
– A doua zi după ce am ieşit din arest, am venit la Primărie (n.r. – joi).
# Care a fost primul lucru pe care l-aţi făcut cînd aţi ieşit din a­rest?
– Am băut o bere.
# Ce v-a marcat cît aţi fost în spatele gratiilor?
– Sînt atît de multe de povestit despre ce mi s-a întîmplat, încît nu ştiu cu ce să încep. Nu e ceva a­nume care să mă fi marcat în mod special… Castronul cu fasole?! Ce să spun? Prea multe lucruri nu ştiu să spun.

# Ce aţi mîncat acolo?
– Mîncam mai bine ca acasă, pentru că aveam mai mult timp. Acasă mîncam seara, cînd ajungeam. Acolo mîncam la ore fixe, de trei ori pe zi, pentru că nu mă alerga nimeni!
# Cît timp stăteaţi în cameră? Puteaţi ieşi afară?
– 7 zile din 7 stăteam în cameră.
# La cît vă trezeaţi?
– Mă trezeam la 6 şi mă culcam la ora 10.
# Cîte persoane stăteaţi în cameră?
– Am fost şi opt.
# Aţi avut probleme cu deţinuţii sau cu gardienii?
– N-am avut nici o problemă. Ei sînt oameni ca şi noi.
# S-au comportat diferit cu dvs. pentru că eraţi primar?
– S-au comportat normal cu noi. Eram trei primari în cameră.
# Cu cine aţi stat în cameră?
– Au fost dl Vanghelie, dl Mazăre, preşedinţi de consilii judeţene, aproape toţi, dl Vîlcov. Chiar şi cu dl Videanu am stat în cameră, am trăit cîteva zile cu el.

# Dl Pendiuc a fost cu dvs. în cameră?
– Nu.
# L-aţi văzut pe perioada arestului?
– Ne-am întîlnit, ne-am salutat, ne-am urat unul altuia baftă. Ce era să ne spunem? Întîlniri scurte pe holuri…
# Vă dădea voie să discutaţi u­nii cu alţii pe holuri?
– N-aveam voie să vorbim cu cei implicaţi direct în dosar. Dar în general lumea nu discuta de problemele din dosar. Fiecare îşi vedea de treaba lui. Nu întreaba nici unul pe altul: Ce-ai făcut? De ce eşti aici?
# Ce discutaţi cu colegii dvs.?
– Comentam în cea mai mare parte a timpului despre ce se întîmplă în politică. Cu dl Mazăre discutam despre locurile exotice în ca­re a umblat dumnealui şi de pe unde am fost eu. Schimbam experienţe. Cu dl Vanghelie făceam politică. E un om care trăieşte pentru politică. Pot spune că am învăţat de la a­mîndoi multe lucruri.
# Puteţi să-mi spuneţi un lucru important, pe care l-aţi învăţat de la dl Vanghelie sau dl Mazăre?
– De la amîndoi am învăţat anumite lucruri din administraţie. Despre tot ce a fost bun în cariera lor fiecare şi-a expus un anumit punct de vedere, cum trebuie să fie fă­cută o administraţie. Eu am luat ce am considerat că e bun şi se potriveşte aici.
# E adevărat că vă fura din mîncare dl Vanghelie?
– Nu! Astea sînt glume. Aveam mîncare cît să dăm la toată lumea de acolo. Fiecare primea de la familii mai mult decît putea să mănînce singur.
# Primeaţi un pachet pe săp­tămînă sau mai mult?
– Primeam un pachet pe săptămînă.
# De la familie sau mai venea şi altcineva să vă aducă? Dar în vizită veneau?
– Familia venea la tine. Că mai veneau doi prieteni… cel puţin la noi. La mine a venit soţia în toată această perioadă.

Alte articole

Marian Vanghelie – trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5

Radu Mazăre trăieşte o nouă viaţă după ce a plecat definitiv din România. Cu ce se ocupă acum fostul primar al Constanţei, căruia tocmai i s-a născut fiul cel mic

# Aţi ştiut ce probleme au fost la Primărie?
– Da. O perioadă am ţinut legătura.
# Au fost momente tensiona­te, să vă certaţi cu vreun coleg de celulă?
– Există şi momente tensionate, dar niciodată n-au depăşit o anumită intensitate.
# Dl Mazăre fuma. A fost nevoit să fumeze la geam, să nu vă deranjeze în cameră?
– Nu, mie îmi place mirosul de trabuc. El fuma la geam, aşa considera el. Pentru că erau şi alţi colegi care nu fumau. Eu fumam mult: şi cîte trei-patru pachete pe zi. Nu mai fumez acum.
# V-aţi lăsat de fumat de cînd aţi ieşit! Cum aţi luat decizia asta sau ce v-a motivat?
– Domnul Mazăre m-a motivat. Am spus că, dacă ieşim, nu mai fu­măm nici unul. Şi n-am mai fu­mat nici eu, nici el.

# Cum v-au primit colegii cînd v-aţi întors?
– Am intrat direct în subiect. Ca şi cum aş fi venit din concediu. Fiecare a raportat problemele. Ce, să stăm să pierdem timpul?
# Aţi spus că v-aţi întîlnit cu dl Pendiuc pe holuri. S-a vehiculat că e bolnav în această perioadă de arest. Părea un om bolnav, slă­bise?
– Pot spune că am văzut un altfel de om. Adică am văzut omul Tudor Pendiuc… care este un om absolut normal. N-am văzut ceva deosebit. Sigur, boala de care a suferit l-a schimbat oarecum, dar mi s-a părut un om puternic, glumeţ, care a depăşit situaţia, pentru că eu cred că cei din afară a­gravează mai mult lucrurile, dramatizează povestea. În viaţă poţi să greşeşti fără să vrei, şi ăsta e rezultatul. Nu? Poţi să semnezi o hîrtie din greşeală. Ce ai semnat tre­­buie să-ţi asumi! Asta e! Ce poţi să faci? Aia nu înseamnă că trebuie să dramatizezi acum, să-ţi pui ştreangul de gît sau ştiu eu ce să faci. Asta e viaţa: te trezeşti, o iei de la capăt, te apuci de altceva!

# Nu v-aţi gîndit să renunţaţi la Primărie sau să nu mai candidaţi?
– M-am gîndit, dar nu voiam să plec aşa, forţat de cineva.
# Deci aţi vrut să renunţaţi la Primărie?
– În general, la politica m-am gîndit să renunţ. Astăzi, ca să fii primar, eşti cum e căprioara în bătaia puştii, şi dacă ai şi mulţi vînă­tori care trag bine, n-ai şanse.
# Aţi fost un om care a vorbit şi a avut un cuvînt de spus în politica argeşeană.
– Dacă mă întrebaţi dacă aş mai vorbi, ei bine, n-aş mai vorbi!
# La Primărie nu mai candidaţi! Vă terminaţi al doilea mandat şi vă retrageţi?
– N-o să mai candidez. Vreau să-mi termin ce am început, să-mi las lucrurile în ordine. Văd că dl viceprimar s-a descurcat bine. S-au format alte echipe şi merg bine. Nu vreau să le stric. Vreau să-mi termin ce am început şi am discutat şi cu aceste echipe pe care le-am rugat să nu strice ceva bun făcut de mine doar pentru „că e făcut de Florin”. Dacă am făcut bine, să le lase în continuare. Intenţionez să mă dedic familiei. Aia mică mi-a lipsit în această perioadă. Am lăsat-o la două luni şi am găsit-o la opt. Nu a învăţat să vorbească, dar gîngureşte, se plimbă prin pătuţ, dă semne că vrea să vorbească. Ne ceartă în limba ei pe mine şi pe maică-sa. Are personalitate! Dacă nu facem ce vrea ea, plînge. Are ceva din mine! Nu poţi să fii şi cu familia, să faci şi politică, mai ales că ei stau la Bucureşti, eu aici. E mai complicat.

# O zi întreagă ce făceaţi?
– Am citit, am analizat, am dat sfaturi vizavi de problemele de aici, prin avocat. Au venit şi oameni de la Primărie care m-au vizitat şi le-am spus cum văd eu rezolvarea unor situaţii. Aici s-au descurcat foarte bine şi fără mine.
# Ce aţi citit?
– Mult am citit. În special despre politică şi despre alţi conducători celebri.
# Despre Ceauşescu?
– Nu, deşi aş fi vrut.
# Hitler?
– Da. Chiar multe cărţi am citit. Despre China, America. Discutam cu dl Mazăre despre aceste subiecte. Era captivant. Şi despre Ru­sia lui Putin, am citit. Şi pe a­ceste subiecte discu­tam acolo. Ne uitam la televizor, comentam, dădeam pro­­nosticuri.
# Aţi avut televizor în came­ră?
– Da, dar, oricum, cel mai dotat ca instinct de politician era dl Vanghelie. El dădea cele mai corecte pronosticuri. Marian Van­ghelie are o inteligenţă nativă, el trăieşte politica.
Opt persoane într-o cameră de 5 pe 3 metri
# Aţi avut paturi suficiente în cameră?
– Din punctul ăsta de vedere, am avut o cameră curată, cu gresie, cu baie, cu televizor, tot ce trebuie. Baie separată. Nu e plăcut să stai opt inşi într-o cameră de nici 5 pe 3 metri. Dar, dacă ai făcut armata, dacă ai fost în camping, nu e ceva foarte rău. E rău că stai acolo închis.
# Aveaţi program de vizionare la televizor?
– Puteam să ne uităm la orice canal şi 24 din 24 de ore. Doar într-o perioadă am avut o restricţie la telefoane: să nu vorbim cu familia mai mult de cît e cazul. A fost o perioadă scurtă, dar s-au reglat lucrurile.
# De cîte ori puteţi vorbi la telefon?
– O dată pe zi.
# Şi pachete primeaţi o dată pe săptămînă, dar puteaţi primi şi alte vizite?
– Oricîte vizite, însă cu avocatul de faţă. Singuri, o dată pe săp­tămînă.

# Exista frigider?
– Da. Era într-o încăpere special amenajată. Aici era puţin restricţionat, mă refer la modul de alimentare: să nu te curentezi, să nu faci o prostie. N-aveam prize în came­ră.
# Unde aţi dormit sus sau jos?
– Acolo au fost beciurile securităţii şi de aceea i s-a spus Beciul Domnesc (n.r. – în arestul DGPMB). Am dormit la mijloc, pentru că erau cîte trei paturi suprapuse. Puteam să dorm oriunde, dar acolo am considerat că îmi e OK.
# Aveaţi geam mic sau mare la cameră? Erau şi gratii?
– În cea mai mare perioadă a arestului am stat într-o încăpere cu geamuri mari aşa, ca acestea (n.r. – ne-a arătat pe cele din biroul lui de la Primărie), dar am avut şi o perioadă în care cineva a considerat că trebuie să ne constrîngă mai mult decît e cazul şi am stat cu un geam cît e televizorul (n.r.- ecran mic). Şi acolo sînt condiţii şi condiţii.
# Intra lumina prin geamul a­cesta mic?
– Nu. Erau şapte rînduri de gratii (n.r. – a întrepătruns palmele, să ne arate cum erau puse gratiile).
„Am spus că vreau să se termine”
# Aţi numărat cîte zile aţi stat în camera cu geam mic?
– Da, 14 zile. Şi în total am stat în arest 175 de zile.
# A existat un moment în care v-aţi spus: nu mai pot! Vreau orice numai să scap de aici!?
– Acest orice nu e… Am spus tot timpul că vreau să se termine şi să se lămurească situaţia. Nu a depins de mine şi în general nu depinde de nici un arestat. A vrea orice înseamnă să te duci să faci un denunţ mincinos despre cineva, dar n-a fost cazul. Sînt şi oameni care denunţă lucruri ne­a­devărate să scape, inventate. La acest lucru nu m-am gîndit şi nu s-a întîmplat.
# V-ati îngrăşat sau aţi slăbit?
– M-am îngrăşat 4 – 5 kilogra­me.

# Aţi avut gîndaci în cameră?
– Au fost, dar noi ştiam să ne gospodărim, făceam curat, dă­deam cu insecticide, n-am avut probleme.
# Dvs. sînteţi adaptabil. Domnilor Mazare şi Vanghelie le-a fost mai greu?
– Fiecare a avut o perioadă mai grea, pînă înţelegi ce se întîmplă cu tine şi ce ar putea să se întîmple. Colectivul a fost unul bun. Ne-am completat: cînd era unul su­părat, eram ceilalţi veseli şi ne sprijineam.
# Deci în prima parte a arestului e nevoie de adaptabilitate şi să înţelegi situaţia?
– În prima parte a perioadei nu ştii ce se întîmplă cu tine: ce cauţi tu acolo, de ce ai venit? Pînă îţi a­duce dosarul, pînă… În general, în situaţia cum s-a întîmplat aici, cu descinderi, cu mascaţi, cu luat dimineaţa de acasă, seara eşti în beci… În mod normal ar trebui să de­curgă un proces în timp, să te citeze, să ştii despre ce e vorba, exact cum spuneam: Uite am greşit, ce pot să fac? Adică nu mai eşti aşa surprins cînd te arestează, îţi spune cînd ai greşit. Dar cînd te ia de acasă şi nu mai ştii despre ce e vorba…

# După ce am citit unele măr­turii ale oamenilor ieşiţi din închisorile comuniste…
– Sub celule unde am stat există subsolurile securităţii. As­tăzi sînt neoperaţionale, dar inundate cam pînă la un metru şi ce a rămas a­colo poate să fie un mu­zeu. E sinistru!
# Aţi intrat acolo?
– Am auzit.
# Cum vă spuneam: povesteau unii oameni ieşiţi din închisorile comuniste că se trezesc noap­­tea din coşmar auzind zăngănitul cătuşelor şi zăvorul uşilor de la celulă, care se închid. Dvs. v-aţi trezit din somn avînd astfel de coşmaruri?
– Nu mă trezesc noaptea (n.r. – a răspuns după o pauză de cîteva secunde şi după ce a schiţat un zîmbet). Dar mă trezesc la 6 dimi­­neaţa.
# Ce vă mai doriţi?
– Sănătate, putere să le duc pe toate şi noroc, că fără puţin noroc nu se poate, şi o familie unită!
# Ce v-a marcat acolo, pentru că tot nu mi-aţi spus?
– Acolo într-o dimineaţă visam că eram acasă. Tocmai atunci a venit apelul, astfel încît, atunci cînd m-am trezit şi m-am uitat în jurul meu, mi-am zis: „Bă, tot la puşcărie sînt!”
# Acum sînteţi la muncă!
– Acum sînt în concediu, vreau să mă duc în Deltă şi să trec prin Constanţa, pentru că mi-a promis dl Mazăre că mă învaţă să mă dau cu zmeul.