Prăjitura Durere se face după o rețetă veche de peste 150 de ani și este delicioasă. Se face cu foi de bezea, nucă, ciocolată și ness.
Pentru prepararea foilor de bezea ai nevoie de următoarele ingrediente:
6 albușuri (cca. 210 g)
150 g zahăr
un vârf bun de cuțit sare
1 plic zahăr vanilat
6 ml zeamă de lămâie proaspăt stoarsă
150 g miez de nucă și alune de pădure (sau doar nucă)
30 g pesmet alb simplu
Crema de cafea (ness) cu unt se prepară din ingredientele următoare:
3 ouă întregi
125 g zahăr
un praf de sare
½ plic de zahăr vanilat Bourbon
9 g pudră de ness de calitate (cafea instant)
185 g unt gras 82% (moale, la temperatura camerei)
În plus:
În plus, mai ai nevoie de 60 g ciocolată amăruie (fulgi, așchii) și de decoruri aurii.
Citește și Rețetă. Prăjitura Nor de vișine, un deliciu care se topește în gură
Modul de preparare
Începem să batem spumă albușurile cu un praf de sare, după care adăugăm zahărul, vanilia și zeama de lămâie. După ce se obține o bezea netedă, densă, lucioas se încorporează nucile și alunele măcinate. Se întinde 1/3 din compoziție pe o coală teflonată așezată pe dosul unei tăvi de 20×25 cm
Le coacem pe dosul tăvii, după care se lasă să se răcească timp de câteva ore. Foile de bezea se pot și înainte cu 2-3 zile. Trebuie, însă, să le păstrați într-un loc uscat și învelite cu hârtie de copt. Atenție să puneți hârtie de copt și între ele.
După ce am terminat cu foile de bezea, trecem la prepararea cremei de cafea. Amestecăm într-un bol trei ouă, 125 g de zahăr, sarea și vanilia. Folosim un tel pentru a amesteca bine toate ingredientele. Punem castronul pe baie de aburi (așezat peste o oală în care fierbe încet un pic de apă) și amestecăm până când baza cremei a ajuns la 75 C. Se adăugă apoi 9 g de ness pudră (cafea instant) și se amestecă, după care dăm de pe foc și lăsăm crema să se răcească.
După ce s-a răcit, adăugăm untul moale treptat peste cremă. Atenție, atât crema, cât și untul trebuie să fie la temperatura camerei.
Cum se montează prăjitura Durere
Așezăm prima foaie de bezea pe o coală curată de hârtie de copt și punem primul strat de cremă (200 g). Nivelăm crema și presărăm puțină ciocolată amăruie rasă. Apoi, facem la fel si cu celelalte două foi.
„Am presat ușor Prăjitura Durere cu palmele având grijă să nu strivesc foile de bezea cu nucă. Deasupra am pus restul de 100 g de cremă de ness cu unt și am nivelat-o. Am făcut un decor simplu: model cu dungi trase cu un piaptăn de cofetărie. Am transferat prăjitura cu foi de bezea cu nucă și cremă de cafea (ness) pe un tocător sau o tavă (cu tot cu hârtia de copt) și am dat-l la cămara rece sau la frigider. Foile au nevoie de frăgezire măcar 24 de ore iar crema de unt trebuie să se întărească înainte de a porționa și servi Prăjitura Durerea. Cel mai bine o lăsați două zile la înmuiat”, scrie savoriurbane.
După ce i se întărește un crema, prăjitura poate fi înfășurată în hârtie de copt și folie de plastic sau aluminiu și băgata la frigider.