Predoiu, despre sesizarea Corpului de control al lui Ponta: Un ”jurist remarcabil”, dar care nu a citit corect actele

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că nu cunoaşte amănunte legate de un dosar disjuns din "Gala Bute", care l-ar viza. Din câte ştie din presă, la procurori a ajuns o plângere penală făcută de Corpul de control al premierului Victor Ponta, un ''jurist remarcabil'', dar care nu a citit corect documentele.
Filip Stan
21 apr. 2016, 16:50
Predoiu, despre sesizarea Corpului de control al lui Ponta: Un ''jurist remarcabil'', dar care nu a citit corect actele

„Din câte am luat la cunoştinţă din presă, acel dosar de care spuneţi dvs. este un număr de dosar ca urmare a sesizării Corpului de control al domnului Victor Ponta, un jurist remarcabil, un politician echilibrat şi integru 100%, care a descoperit în arhivele Guvernului o serie de documente care, citite corect, i-ar fi demonstrat că atât eu, cât şi domnul Ialomiţianu am îndreptat o hotărâre, care, iniţial, nu era tocmai în regulă din punct de vedere al tehnicii legislative. Cum domnul Ponta are vaste cunoştinţe juridice, încununate cu un doctorat, nu a citit corect acele documente şi nu a înţeles că este vorba de un demers pozitiv, pe care eu şi domnul Ialomiţianu l-am făcut, a interpretat invers. şi atunci a pus şeful Corpului de control să ne facă o plângere penală. Era absolut firesc ca instituţia căreia i s-a adresat să dea un număr de dosar. Dacă, repet, ce văd eu pe manşeta unei televiziuni, din câte ştiu apropiată de domnul Ponta, a domnului Ghiţă, e corect”, a explicat Cătălin Predoiu, după validarea sa în BPN al PNL drept candidat la Primăria Capitalei, conform Agerpres.

El a fost întrebat dacă îi este teamă în ceea ce priveşte candidatura sa de un dosar disjuns din „Gala Bute”. „Nu ştiu care e situaţia acolo. Codul de procedură penală permite procurorilor să se dumirească dacă e o cauză penală serioasă sau nu”, a spus Predoiu.

Citeşte şi:  Cătălin Predoiu, VOTAT în unanimitate candidatul PNL la Primăria Generală a Capitalei UPDATE

În opinia acestuia, „numai cine ştie că a făcut rele se simte apăsat de ideea că stă de vorbă cu justiţia”.

„Eu am lucrat în sistemul judiciar, de o parte şi de alta, hai să spunem, a baricadei. Am fost şi avocat, după aceea am reprezentat sistemul judiciar în calitate de ministru, cunosc foarte bine că există suficient profesionalism acolo ca hârtiile să fie mai bine citite decât poate domnul Ponta”, a arătat Predoiu.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Ce a găsit o româncă în roșiile țărănești cumpărate dintr-un celebru supermarket. Ce curgea din ele
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată acum în România. Se aplică din 27 iulie, ora 23:00
Playtech.ro
Iubita lui Selly, fotografiată FĂRĂ haine! Imaginile au APĂRUT pe net
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i mânca!”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Locul de pe litoral cu prețuri incredibile. Totul este ciudat de ieftin
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
S-a aflat ce salariu primește Prințul William al Marii Britanii. Câți bani câștigă lunar fiul Regelui Charles
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dan Negru, revoltat de modul în care România gestionează resursele de cereale: „Una din patru pâini e făcută din aluat congelat”
Capital.ro
Obligatoriu în România. Avem termen 30 august. Ordinul venit de la vârful UE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale și parlamentare
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în SUA! ESTE FINALUL!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!