Predoiu, Falcă şi Creţu au fost validaţi în cursa din PDL pentru alegerea candidatului la prezidenţiale

Cătălin Predoiu, Simona Creţu şi Gheorghe Falcă au fost validaţi pentru alegerile interne din PDL privind desemnarea candidatului la scrutinul prezidenţial de anul viitor, informează Agerpres.
Filip Stan
14 oct. 2013, 12:15
Predoiu, Falcă şi Creţu au fost validaţi în cursa din PDL pentru alegerea candidatului la prezidenţiale

‘Comisia s-a întrunit aseară (duminică seară – n.r.). Am analizat toate cele trei proiecte depuse. Din punct de vedere formal au fost îndeplinit condiţiile prevăzute de Statut şi deciziile luate în Colegiul Director Naţional al partidului, urmând ca cei trei, Simona Creţu, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, să intre în campania electorală în perioada imediat următoare potrivit programului stabilit’, a declarat luni, Daniel Buda, preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii a partidului democrat-liberal.

El a mai spus că proiectele depuse de cei trei sunt proiecte de ţară elaborate în acord cu politicile promovate de Partidul Democrat Liberal.

Pasul următor este promovarea în teritoriu. Potivit programului stabilit, cei trei candidaţi înscrişi în competiţia internă pentru desemnarea prezidenţiabilului PDL se vor deplasa în teritoriu pentru a-şi promova programele în cadrul organizaţiilor. Prima rundă de alegeri se va desfăşura pe 26 octombrie, la nivelul regiunii de nord-est (regiunea Moldova).

Programul lui Cătălin Predoiu se intitulează: ‘Forţa echilibrului – pentru o Românie bine condusă spre prosperitate şi normalitate’.

În acest document, Predoiu susţine că, în prezent, România este ‘o ţară cu o guvernare USL incompetentă, abuzivă şi pe alocuri antinaţională’, care nu dispune de ”un management luminat, modern, cooperativ’.

Simona Creţu a precizat recent că programul său de ţară include mai multe proiecte şi strategii privind recuperarea patrimoniului, protecţia mediului şi comunicarea.

La rândul său, Gheorghe Falcă a afirmat că decizia de a se înscrie în competiţia internă este o oportunitate de ‘dezbateri în vederea unificării dreptei şi clarificărilor doctrinare în România şi, în mod evident, a concepţiei necesare în vederea unui proiect nou pentru România, în perspectiva anului 2020’.

 

VEZI SI:

Alegeri cu scandal în PDL: Comisia de numărare a voturilor analizează noua contestaţie

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Cele mai norocoase 3 zodii în luna mai 2025. Prosperitatea le bate la ușă
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Unde va ninge de 1 Mai. Vremea strică planurile multor romani pentru minivacanță
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte