Prefecţii din ZECE judeţe vor fi schimbaţi, miercuri, din funcţie

Zece prefecţi vor fi schimbaţi, miercuri, din funcţie, potrivit unor surse din Guvern, citate de România TV. Informaţia vine după ce săptămâna trecuta, surse politice au anunţat că Executivul a decis încetarea mandatului pentru 19 posturi de prefect.
Iulian Tudor
24 feb. 2016, 09:19
Prefecţii din ZECE judeţe vor fi schimbaţi, miercuri, din funcţie

În urma unei discuţii care a avut loc, miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, s-a stabilit că zece prefecţi vor fi schimbaţi astăzi din funcţie. Schimbarea vine în urma unei evaluări făcute prefecţilor de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Miercuri se vor da zece hotărâri de Guven, pentru zece prefecţi, potrivit România TV.

Guvernul a decis încetarea mandatului şi numirea în funcţie pentru 19 posturi de prefect şi două de subprefecţi, au precizat, săptămâna trecută, surse politice. Astfel, potrivit documentelor privind hotărârile de guvern, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, a fost înlocuit cu Cornel Murg care a exercitat funcţia de subprefect al aceluiaşi judeţ.

Prefectul de Argeş, Mihail Adrian Oprescu, a fost înlocuit din funcţie cu Cristian Soare. Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţinteanu, a fost înlocuit cu Ovidiu-Victor Frenţ, fost subprefect al aceluiaşi judeţ.

Prefectul de Botoşani, Costică Macaleţi, a fost înlocuit cu Dan Nechifor. La Brăila, Nicu Lucian Olteanu, a fost înlocuit cu Mădălina Cochino.

La Dâmboviţa, Ioan Marinescu a fost înlocuit din funcţia de prefect cu Antonel Jîjîie, fost subprefect. Prefectul de Gorj, Alin Vasile Văcaru, a fost înlocuit cu Gheorghe Paraschivu.

La Satu-Mare, Eugeniu Avram a fost schimbat din funcţia de prefect, iar în locul acestuia a fost numit Radu Bud. La Vaslui, Andrei Puică a fost schimbat din funcţia de prefect cu Olteanu Daniel. De asemenea, Grigoraş Marian a fost numit temporar în funcţia de prefect al judeţului Iaşi.

Totodată, Guvernul a decis încetarea exercitării funcţiei şi a cel puţin trei subprefecţi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat schimbări semnificative la nivelul prefecţilor, după ce Executivul a analizat capacitatea de reacţie a acestora şi dorinţa lor de se implica sau nu politic în campania electorală. Dan Suciu mai spunea că noii prefecţi vor fi numiţi fără concurs, deoarece timpul este scurt.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Taloanele de pensii vor dispărea. Cu ce vor fi înlocuite și ce prevăd noile schimbări pentru pensionari
Capital.ro
10-20 de ani de pușcărie. Anunț cumplit despre Călin Georgescu. Decizia luată de procurori
Playtech.ro
Cristela Georgescu, apariţie spectaculoasă la Parchet! Ce le-a zis celor din jur, îi ia locul soţului la prezidenţiale...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Jorge, dezvăluiri cutremurătoare: Plângeam și nu știam de ce
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
BREAKING NEWS: Călin Georgescu, ridicat din trafic de polițiști. Fostul prezidențiabil este dus la Parchetul General
Cancan.ro
Femeia strivită de gheață în Chiajna era soția administratorului de bloc. Ce RISCĂ bărbatul acum
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, luat pe sus de procurori: Nu-i vor mai da drumul! Primul anunț al avocatei sale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
SUA și Ucraina pregătesc un acord pentru exploatarea resurselor minerale, condiționat de garanții de securitate
MediaFlux
LOVITURĂ finală pentru CĂLIN GEORGESCU! Ce ACUZAȚII i se aduc
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa