Prefectul de Prahova cere demisia şefului Jandarmeriei Ploieşti în urma incidentelor de pe stadion

Prefectul de Prahova, Adrian Dobre, a cerut, luni, demisia şefului Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti, colonel Ştefan Burlacu, în urma incidentelor petrecute duminică pe stadionul "Ilie Oană", el spunând că jandarmii au avut o "reacţie slabă" în momentul în care lucrurile au degenerat pe stadion.
Romania TV
31 oct. 2011, 14:43
Prefectul de Prahova cere demisia şefului Jandarmeriei Ploieşti în urma incidentelor de pe stadion

Prefectul de Prahova a solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române un control la Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploieşti în urma incidentelor produse duminică la partida dintre Petrolul Ploieşti şi Steaua.

Întrebat ce le reproşează jandarmilor, prefectul a spus că jandarmii ar putea avea o parte de vină pentru că pe stadion au fost introduse materiale pirotehnice, iar în al doilea rând consideră că jandarmii au avut o „slabă reacţie” în momentul în care lucrurile au degenerat pe stadion.

Prefectul a mai spus că în ziua meciului tot stadionul a fost controlat de către poliţişti, însoţiţi de câini special dresaţi, şi că există un proces-verbal care arată că pe stadion nu au fost găsite materiale pirotehnice.

Duminică, un suporter al echipei Petrolul Ploieşti a intrat pe teren, în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în faţă şi l-a scuipat pe fundaşul stelist George Galamaz.

Incidentul este anchetat de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, a informat, luni, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că în timpul desfăşurării partidei de fotbal Dragoş Petru Enache, aflat în tribune, a pătruns pe terenul de joc şi l-a lovit cu un obiect contondent pe fotbalistul stelist George Galamaz.

În urma agresiunii, fotbalistul a fost, iniţial, transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti, apoi la Spitalul Militar din Capitală, unde, în funcţie de evoluţia stării medicale a acestuia, se va stabili încadrarea juridică a acestei fapte.

Prin rezoluţia de luni a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Enache pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi port fără drept de armă în incinta unei arene sportive. Suporterul care l-a lovit pe fundaşul echipei Steaua, George Galamaz, a fost reţinut şi va fi dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

George Galamaz a fost diagnosticat, luni dimineaţă, cu o fractură de os zigomatic şi va avea nevoie de un repaus de cel puţin 45 de zile. Potrivit medicilor, fotbalistul stelist nu va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se schimbă vremea în România. Emoții înainte de Paște
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai