Prefectul de Timiș, Liliana Oneț, a fost transportată de urgenţă la spital după ce a suferit un accident grav la schi.
Liliana Oneţ, mare pasionată de schi, se afla în vacanța în staţiunea Muntele Mic din judeţul Caraş-Severin. Din nefericire, la o coborâre cu schiurile Oneţ a căzut şi şi-a fracturat un picior. Liliana Oneţ a primit mai întâi îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată la spitalul judeţean din Timişoara, unde a fost internată pe Secția de ortopedie.
Medicii i-au dat o veste proastă. Diagnosticul pus de medici a fost dublă fractură de tibie și peroneu, scrie Adevărul.
Prefectul judeţului Timiş a fost operat şi va avea nevoie de o perioadă destul de lungă de recuperare.
Citeşte şi: Prefect leşinat în timpul şedinţei Comandamentului pentru Coronavirus. Ambulanţa a fost chemată de urgenţă
În urmă cu câteva zile, prefectul de Timiș, Liliana Oneț, se prezentase la Spitalul CFR din Timișoara pentru a se vaccina anti-Covid.
„Am încredere că am luat decizia cea mai bună în acest context pandemic. Nu am resimțit niciun efect secundar, chiar mă simt mai optimistă că lucrurile vor reintra în normalitate. Vă îndemn pe toți să vă vaccinați, este un pas necesar pentru sănătatea voastră și pentru a ne putea întoarce cu toții la o viață normală”, a scris atunci pe Facebook Liliana Oneţ.