PREMIERĂ. Traian Băsescu, EXCLUS de la negocierile cu FMI: Guvernul şi BNR discută cu Fondul la Bruxelles

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR pleacă săptămâna viitoare la Bruxelles pentru următoarea evaluare a acordului cu FMI, CE şi Banca Mondială, discuţiile având loc în premieră în afara ţării şi fără participarea Preşedinţiei, a partidelor politice sau a sindicatelor, potrivit programului, scrie Mediafax.
Iulian Tudor
11 sept. 2014, 13:18
PREMIERĂ. Traian Băsescu, EXCLUS de la negocierile cu FMI: Guvernul şi BNR discută cu Fondul la Bruxelles

„Decizia a fost legată de contextul intern al campaniei electorale, ambele părţi înţelegând ca discuţiile să nu fie folosite în scopuri politice, fiind mai degrabă discuţii tehnice. FMI are ca regulă să nu se implice în politicile interne pe perioada campaniilor electorale, dar era necesar ca această misiune de evaluare să aibă loc”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Spre deosebire de misiunile de la Bucureşti, care se întindeau pe o perioadă între zece zile şi două săptămâni, negocierile de la Bruxelles vor fi foarte concentrate, pe parcursul a patru zile, începând de marţi, 16 septembrie, şi până vineri, 19 septembrie.

Delegaţia FMI va fi condusă de Andrea Schaechter, cea a CE de către Istvan Szekely, iar delegaţia Băncii Mondiale de Elisabetta Capanelli, directorul de ţară pentru România şi Ungaria.

Guvernul României va fi reprezentat, potrivit programului actual, la nivel de miniştri, dar nu este exclus ca la ultimele discuţii, din 19 septembrie, să participe şi premierul Victor Ponta, au menţionat sursele.

Banca Naţională a României va fi reprezentată la nivel de conducere de către guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu şi viceguvernatorul Cristian Popa.

Negocierile din primele două zile se vor purta la nivelul staffurilor tehnice şi vor privi exclusiv execuţia bugetară de până în prezent şi cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va include şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, începând cu 1 octombrie.

Victor Ponta, despre candidatul-ofiţer sub acoperire invocat de Băsescu: BÂRFE VIDEO

Joi, 18 septembrie, vor începe discuţiile la nivel de miniştri, printra care se numără ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

În ultima zi figurează o întâlnire la nivel de conducere executivă a BNR cu misiunile complete ale FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, urmată de o discuţie amplă pe rectificarea bugetară, proiectul de buget pentru 2015, taxarea energiei (redevenţele) şi prognozele privind evoluţia încasărilor ANAF.

O altă temă importantă a ultime zile o reprezintă reforma în sectorul energetic, unde va participa ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Autorităţile române intenţionează să amâne cu doi ani calendarul de liberalizare a preţului la gazele naturale furnizate populaţiei, negociat în cadrul acordului cu FM, CE şi BM.

Premierul Ponta a declarat miercuri că raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale.

„Cu siguranţă, raportul pe care îl întocmeşte Ministerul de Finanţe, cu asistenţa Băncii Mondiale, va fi discutat la următoarea vizită a delegaţiei Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţionale şi Băncii Mondiale la Bucureşti, vizită care, din câte ştiu eu, va fi în luna noiembrie”, a afirmat şeful Executivului.

Traian Băsescu: Dacă mă suspendă, voi cere PRELUNGIREA mandatului

Misiunea FMI a plecat din România la finele lunii iulie fără a-şi da acordul pe măsurile promovate de Guvern, principala discuţie vizând reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, chiar dacă fusese amânată de la 1 iulie la 1 octombrie.

Misiunea comună a arătat în acele discuţii că planurile autorităţilor sunt nerealiste, mai ales din perspectiva execuţiei bugetare de până atunci, dar şi în ceea ce priveşte bugetul pentru 2015, când trebuie realizată o nouă reducere a deficitului bugetar, de la 2,2% din PIB la 1,4% din PIB, concomitent cu creşterea cheltuielilor pentru apărare.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, declara ulterior că proiectul de buget pentru 2015 nici nu va putea fi eleborat până spre sfârşitul anului, atunci când se vor cunoaşte mai bine mai mulţi indicatori macroeconomici.

Mai mulţi analişti contactaţi de MEDIAFAX apreciază că există un mare risc ca acordul cu FMI să fie rupt dacă Executivul va pune în aplicarea toate promisiunile electorale, inclusiv majorări de pensii şi salarii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Cel mai mare cutremur din istoria României. A durat 2 minute și 30 de secunde, mai multe orașe au fost distruse aproape complet
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre